Critici la adresa noului Cod silvic
Tăierile la ras vor fi interzise în aproape jumătate din suprafaţa de pădure a ţării, iar statul va avea instrumentele necesare pentru a împăduri terenurile despădurite şi abandonate de către proprietari, stabilește proiectul de lege care reglementează noul Cod silvic, aprobat săptămâna trecută de Guvern și înaintat spre vot Parlamentului.
Potrivit ministrului mediului, Mircea Fechet, documentul mai oferă dreptul proprietarilor de pădure la pază în regim propriu și prevede suspendarea dreptului de acces în SUMAL2 în situaţii de furt de lemn, pentru o lună, trei luni sau definitiv, în funcţie de gravitatea situaţiei. „Este un Cod silvic echilibrat, care s-a născut în urma unui dialog extins, serios şi bine argumentat cu toţi actorii din domeniu”, a spus oficialul, menționând că este primul Cod silvic din ultimii 16 ani scris de la zero. În România există în prezent aproximativ 6 milioane de hectare de pădure, conform ministrului, sau chiar 7 milioane, dacă sunt incluse și pădurile care nu sunt parte a fondului forestier.
Prezentarea noului Cod silvic a fost urmată de critici ale unor organizații de mediu, care susțin că propunerile lor au fost în mare parte ignorate, iar proiectul liberalizează, practic, tăierile de lemn, arată Europa Liberă România. Agent Green, una dintre organizații, deși apreciază prevederi precum compensaţiile pentru proprietarii care optează pentru administrare mai protectivă, adăugarea unor infracţiuni silvice noi şi interzicerea tăierilor în ariile protejate, consideră că noul cod permite retrocedări masive din pădurile statului, fragmentează fondul forestier naţional şi creează cadrul pentru înmulţirea construcţiilor şi amenajărilor în păduri. (C.Z.)