Criza migranților se agravează

Data: 18 Septembrie 2023

Mica insulă italiană Lampedusa este copleşită de numărul migranţilor care vin fără oprire din nordul Africii, pe Marea Mediterană. Italia cere Comisiei Europene să negocieze cu Tunisia repatrierea celor veniți din această ţară pentru a diminua valul migrator către insulă. Potrivit guvernului de la Roma, aproape 126.000 de migranţi au debarcat în Italia de la începutul anului, faţă de 66.000 în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Marți și miercuri, în doar 48 de ore, circa 7.000 de migranţi, echivalentul întregii populaţii locale, au debarcat în Lampedusa provocând scene de haos. Poliţia a intervenit cu scutierii pentru a limita aglomerarea din port. 

„Am atins punctul fără întoarcere şi insula este în criză. Nu am văzut niciodată aşa ceva, cu zeci şi zeci de mici ambarcaţiuni escortate sau acroşate de unităţile de salvare din faţa portului, şi altele care reuşeau să vină direct pe ţărm”, a declarat primarul Filippo Mannino, potrivit Reuters și EFE. 

„Europa şi statul italian trebuie să intervină imediat cu o operaţiune de sprijin şi un transfer rapid al persoanelor”, a spus edilul din Lampedusa, insulă situată la mai puţin de 150 km de coasta tunisiană. 

Migranţii care debarcă în Lampedusa sunt de obicei conduşi la unica tabără de refugiaţi, ce poate găzdui doar 400 de persoane. Prin urmare, autorităţile îi duc de acolo către alte centre, adesea în Sicilia.

Alături de Libia, Tunisia este punctul de plecare al azilanților, în principal ivorieni, egipteni şi guineeni, care traversează Mediterana şi ajung în Italia. Această rută a reprezentat „jumătate din totalul sosirilor neregulamentare în UE în acest an”, arată agenţia europeană de pază a frontierelor Frontex, citată de France Presse.

„Presiunea migratorie ar putea persista în lunile următoare, traficanţii scăzând preţurile pentru migranţii care pleacă din Libia şi Tunisia, pe fondul unei concurenţe acerbe între grupările criminale”, apreciază Frontex.

În iulie, UE a semnat un controversat acord cu regimul autoritar tunisian pentru a reduce numărul de migranţi care sosesc din această țară, oferind un ajutor de sute de milioane de euro. Criticile la adresa acordului au crescut după ce joi Tunisul a oprit o delegaţie de eurodeputaţi să intre în ţară, pentru a discuta problema migrației.

Pe de altă parte, Germania a anunțat că suspendă primirea voluntară de azilanți, prevăzută de regulamentul Dublin, din cauza „puternicei presiuni migratorii” şi a refuzului Romei de a aplica același acord, care prevede că ţara de sosire a unui migrant este cea care trebuie să-i examineze cererea de azil.

Potrivit Die Welt, Italia nu mai primeşte înapoi migranții pe care alte ţări vor să-i transfere, motivând că nu mai are capacităţi de primire. Din cele peste 12.400 de cereri de transferuri adresate Italiei în acest an, doar 10 au fost realizate, a confirmat purtătorul de cuvânt al Ministerului german de Interne. (C. Z.)