Cruce-engolpion, exponatul lunii la Muzeul de Istorie şi Arheologie din Tulcea

Data: 07 August 2013

În cadrul proiectului „Exponatul lunii“, Muzeul de Istorie şi Arheologie din Parcul Monumentul Independenţei din Tulcea propune în luna august spre vizionare o cruce-engolpion. Exponatul lunii august este o cruciuliţă dublă care se purta la piept şi în interiorul căreia erau păstrate sfinte moaşte. Aceasta a fost realizată fie în secolul X, fie în secolul XI şi a fost descoperită întâmplător în anul 1980 în satul Victoria, din judeţul Tulcea. Engolpionul este o iconiţă, cu chipul Mântuitorului Iisus Hristos sau al Maicii Domnului, lucrată dintr-un metal preţios sau din smalţ, pe care o poartă arhiereii ortodocşi. Originea engolpionului s-ar afla în micile relicvarii-cutiuţe cu moaşte de sfinţi, pe care le purtau pe piept stareţii de mănăstiri, mai apoi şi arhiereii, încă din secolul al IV-lea. (Ioan Buşagă)