Crucea şi Învierea în poezia românească
Lucian Blaga - ÎNVIERE DE TOATE ZILELE
O înviere e pretutindeni, pe drum
şi-n lumina deşteaptă.
Ochii mi se deschid umezi, şi sunt împărat
ca fântânile din imperiul lutului.
Trecătorule, oricine-ai fi,
ridică şi tu peste mine mâna ta dreaptă.
Astăzi n-o să mai cert nici o fiinţă,
nici pietrele, nici oamenii, nici buruienile.
Sunt în mijlocul privighetorilor. Învie străbunii?
Rugăciunea de-atâtea ori începută
mi se sfârşeşte şi zic:
Tată, te iert că-n adânc,
m-ai semănat între brazdele lumii.
Ziua vine ca o dreptate făcută pământului.
Flori peste fire de mări
îmi luminează din larg -
aureole pierdute pe câmp de sfinţii trecutului.
Radu Gyr - AS-NOAPTE IISUS…
As-noapte Iisus mi-a intrat în celulă.
O, ce trist, ce înalt era Christ!
Luna-a intrat după El în celulă
şi-L făcea mai înalt şi mai trist.
Mâinile Lui păreau crini pe morminte,
ochii adânci ca niște păduri.
Luna-L spoia cu argint pe veșminte,
argintându-I pe mâini vechi spărturi.
M-am ridicat de subt pătura sură:
- Doamne, de unde vii? Din ce veac?
Iisus a dus lin un deget la gură
și mi-a făcut semn ca să tac...
A stat lângă mine pe rogojină:
- Pune-Mi pe răni mâna ta.
Pe glezne-avea umbre de răni și rugină,
parcă purtase lanțuri, cândva...
Oftând, Și-a întins truditele oase
pe rogojina mea cu libărci.
Prin somn, lumina, iar zăbrelele groase
lungeau pe zăpada Lui, vărgi.
Părea celula munte, părea căpățână
și mișunau păduchi și guzgani.
Simțeam cum îmi cade tâmpla pe mână,
și am dormit o mie de ani...
Când m-am trezit din grozava genună,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celulă și era lună,
numai Iisus nu era nicăiri...
Am întins brațele. Nimeni, tăcere.
Am întrebat zidul. Nici un răspuns.
Doar razele reci ascuțite-n unghere,
cu sulița lor m-au împuns.
- Unde ești, Doamne? - am urlat la zăbrele.
Din lună venea fum de cățui.
M-am pipăit, și pe mâinile mele
am găsit urmele cuielor Lui...
Ioan Alexandru - ÎNVIERE
Nu mai este moartea la putere,
Giulgiuri rămase goale prin mormânt,
Pământul sfâşiat de înviere
E vindecat de celălalt pământ
De-acuma vieţuirea-i libertate,
Teama de moarte a dispărut.
Străvezi, umilă vietate,
Paradisul care te-a-ncăput.
E-atât de sigur că nu mai este moarte
Că voi pleca de-aici fără să mor,
Mă-ntorc la tine, Mamă, de departe,
Cu fiul tău la chip nemuritor.
Mihai Eminescu - ÎNVIEREA
Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
Al morții rece spirit se strecură-n tăcere;
Un singur glas îngână cuvintele de miere,
Închise în tratajul străvechii evanghelii.
C-un muc în mâni moșneagul cu barba ca zăpada,
Din cărți cu file unse norodul îl învață
Că moartea e în luptă cu vecinica viață,
Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-și prada.
O muzică adâncă și plină de blândețe
Pătrunde tânguioasă puternicile bolți:
„Pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colț,
Înveninând pre însuși izvorul de viețe.
Nimica înainte-ți e omul ca un fulg,
Ș-acest nimic îți cere o rază mângâioasă,
În pâlcuri sunătoare de plânsete duioase
A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg.”
Apoi din nou tăcere, cutremur și sfială
Și negrul întuneric se sperie de șoapte…
Douăsprezece pasuri răsună… miez de noapte…
Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală.
Un clocot lung de glasuri vui de bucurie…
Colo-n altar se uită și preoți și popor,
Cum din mormânt răsare Christos învingător,
Iar inimile toate s-unesc în armonie:
„Cântări și laude-nălțăm
Noi, Ție Unuia,
Primindu-L cu psalme și ramuri,
Plecați-vă, neamuri,
Cântând Aleluia!
Christos au înviat din morți,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte călcând-o,
Lumina ducând-o
Celor din morminte!”
Zorica Teodosia Laţcu - CRUCILE
Înspre tărâmul celălalt,
E locu-nchis cu gard înalt;
Dar am văzut, printre uluci,
Atâtea cruci, atâtea cruci...
Părea tot locul ţintirim
Păzit cu zbor de Heruvim,
Cu cruci de piatră, albe, mari,
Cu cruci de brad şi de stejar.
Şi cruci de-argint şi de oţel
Cerneau lumină peste el,
Iar cruci de aur şi de fier
Sclipeau ca semnele pe cer.
Atâtea cruci mi s-au părut
Că toate una s-au făcut.
O Cruce mare strălucea,
Sub greul ei un Om zăcea.
- Tu cum de poţi să le mai duci,
Atâtea cruci, atâtea cruci?...
Vasile Voiculescu - ÎNVIERE
Zăceau în noi vechi stavili de păcat,
Ne ocoleau din ceruri mesagerii...
Dar Domnul a venit, le-a spulberat:
Trec libere-n noi căile-nvierii.
Pândeşte, suflete, ia-ţi straie noi,
Cămările găteşte-ţi: poate iată-L,
E drumul Său, Hristos acum prin noi,
Prin om El suie-nvingător, la Tatăl.
Nu-i scapă colţ neluminat, pustiu,
El, Fulger, cercetează pe oricine,
Aţinte clipa mare cât eşti viu,
De-i place-şi face un popas în tine,
Şi-n volbura-I de slăvi te ia cu Sine...
Pr. Constantin Pătuleanu - EUHARISTIE-ÎNVIERE
Doamne, Te-am căutat în bobul de grâu
Pus în pământ de țăranul plăpând
Și nu știam că ești în prescură
Gata oricând să saturi omul flămând.
Doamne, Te-am căutat însetat
Și-n bobul de struguri,
Umblând prin arșita lumii
Risipit prin multele, nesfârșitele valuri
Rătăceam prin pustiuri de gânduri.
Dar nespusele amintiri, năvalnic
Bătând la poarta dorului Tău,
Se ascundeau prin serafice vânturi.
Mulțumind, Te-am regăsit, Doamne,
Prefăcut în Taina altarului Sfânt
Și din potire de lut te-am sorbit
În extazul inimii, imne cântând.
Vindecat prin sângele Tău, Doamne,
Din potirul Preasfânt am urcat prin genuni
Printre stele galactice alergând,
La tronul ceresc poposind.
Doamne, astăzi în altare sfinte
Fără de frică Te-au arestat,
Și eu, mereu după Tine însetat,
În întuneric Te caut.
În Lumina cunoștinței aș vrea senin să pășesc,
Dar ascunsă-i și ea de valul lumesc,
Căci lumea, Doamne, Luminii i-a pus obroc,
Nici în lumină nu-i voie să Te găsesc.
Izolați în zăbrele și ferecați în morminte,
Doamne, Euharistie-Înviere
Vino! Ne scoate curând,
Din fricile nopților grele.