Ctitorii de limbă şi cultură românească, „bătrânii care ştiu şi lasă şi spun“

Mitropolitul de fericită amintire Antonie Plămădeală al Ardealului, de la a cărui mutare la cele veşnice s-au împlinit zilele trecute cinci ani, ne-a lăsat, în bogata-i operă, un prinos de cinstire a celor ce au fost "dascăli de cuget şi simţire românească". Sunt ctitorii de limbă şi cultură românească, laici şi clerici, "care ne-au învăţat despre noi înşine cine suntem, şi ne-au scris pe fruntea destinului nostru istoric, cu literele de foc ale adevărului, ca o pisanie pentru eternitate, credinţa şi ştiinţa despre unitatea şi dăinuirea noastră neîntreruptă pe acest pământ". Domnitori, ierarhi, cărturari, diplomaţi "au fost şi s-au simţit români", şi s-au luptat în viaţa lor "ca să aibă şi românii carte pe limba lor". Pentru aceasta, istoria limbii, a literaturii şi a culturii române "îi revendică printre ctitori, în calitatea lor de români devotaţi neamului". Pe toţi aceştia ne învaţă ierarhul cronicar "să-i iubim ca pe sfinţii istoriei noastre, să-i păstrăm în chivotul de aur de pe sfânta masă din altarul fiinţei noastre, să-i pomenim pururea şi să citim din viaţa şi din scrisul lor, cu evlavie şi perseverenţă, iară şi iară. Ei sunt bătrânii care ştiu şi lasă şi spun". Ceea ce ne-au lăsat trebuie să primim, să păstrăm şi să oferim, întrucât constituie testamentul nostru cel mai de preţ: "Spuse şi lăsate, cele rămase de la ei devin testament de împlinit cu jurământ, iar de nu le păstrăm şi nu le spunem şi noi mai departe, de nu le lăsăm celor de după noi, se întorc împotriva noastră ca un blestem cumplit, cum poate fi doar blestemul de părinte". Spunea autorul că modelele adevărate "ne îmbie să le semănăm şi ne cheamă să le urmăm şi, dacă se poate, să le şi întrecem" şi "ar fi fost mult mai multe nume de pomenit". Cu siguranţă, astăzi mai putem adăuga un nume în acest "calendar al dascălilor": robul lui Dumnezeu, Antonie mitropolitul. Căci acum e unul dintre ei, un dascăl care a trăit şi a simţit româneşte până în acea zi de 29 august 2005, când Domnul l-a chemat la El.