Cultură, educație și voie bună sub ocrotirea sfinților

În timpul vacanței de vară, copiii și tinerii au avut posibilitatea de a descoperi natura, jocul, muntele, rugăciunea, respectul, comunicarea liberă şi pe ei înşişi, într-o atmosferă deschisă, prietenoasă și curată, lipsită de stres și dependențe, în cadrul vizitelor, programelor educaționale și al taberelor de creație literară des­fă­șurate la mai multe mănăstiri din țară. Pe lângă diversele activități recreative specifice vârstei, cei mai mulţi dintre participanți au primit Sfânta Împărtăşanie și au revenit bucuroși la casele lor.

De curând, un membru al familiei mele s-a întors dintr-o tabără de copii organizată în incinta unei frumoase mănăstiri de munte. Programul celor șase zile a fost astfel alcătuit încât, prin activitățile specifice, atât cele religioase, cât și cele ludice, cultural-artistice și sportive, să contribuie la întărirea sănătății sufletului și trupului fiecărui participant. 

În mentalul colectiv, o mănăstire este adesea imaginată fie doar ca o fotografie îngălbenită de la nunta bunicii, ce încă mai degajă parfumul bucolic al unei veri de altădată, fie ca un chip tăcut şi prăfuit de biserică veche, în care doar câțiva pelerini intră duminica sau în marile sărbători să se închine sau să aprindă lumânări. În ultimii ani, deopotrivă spre surprinderea și bucuria noastră, asistăm la o mutație fără precedent a rolului educațional al unor vetre monahale românești.
Dacă în urmă cu cinci secole existau mănăstiri care tipăreau primele cărți pentru răspândirea culturii românești și a credinței ortodoxe, astăzi există mănăstiri care cunosc semnele timpului și se implică cu toată dăruirea și priceperea în descoperirea și aprofundarea credinței de către copiii și tinerii noștri, aflați la răscruce de sensuri și provocări. Școlile de vară din cadrul obștilor monahale sunt mai mult decât simple momente de relaxare și odihnă, întrucât oferă participanților o bună ocazie de a împleti cunoștințele teoretice cu practica oferită într-un cadru natural și sănătos. Ca metodă a educației nonformale, atelierele experimentale sunt o activitate cu un conţinut formativ sau, mai simplu spus, „distracţie cu sens“.
Prin strategii moderne, animatorii socioeducativi şi responsabilii de ateliere îşi propun să-i îndrume pe copii în călătoria învățării, descoperindu-le şi cultivându-le înzestrările native, dezvoltând armonios tipurile de inteligențe pe etape de vârstă (intelectuală, emoţională şi spirituală), cultivând în același timp și bucuria cunoașterii într-o atmosferă de comuniune şi mai puțin de concurență. Copiii realizează că adevărata bucurie se poate naște şi din zâmbet şi că adevăratul creştinism se regăseşte inclusiv în cordialitate. Trebuie să recunoaștem că odată cu dezvoltarea formidabilă a mijloacelor moderne de comunicare (smart­phone, tabletă, rețele de socializare, newmedia), noi am devenit extrem de activi, dar într-un mediu virtual, nu real, nu în lumea creată de Dumnezeu, ci în cea paralelă, construită de om. Comunicăm cu semenii noștri, dar nu față către față. În această epocă a comunicării plenare s-a diminuat, paradoxal, comuniunea dintre oameni.
Mai ales în timpul vacanței de vară, copiii și tinerii au posibilitatea de a descoperi natura, jocul, muntele, rugăciunea, respectul, comunicarea liberă şi pe ei înşişi, într-o atmosferă deschisă, prietenoasă și curată, lipsită de stres și dependențe. Cum e posibil acest lucru? Începând de la rugăciuni, slujbe și cateheze, continuând cu drumeții montane, ateliere de discuții, dezbateri, audiţii şi vizionări, vânătoarea de comori, tir cu arcul, panoul de cățărat, tiroliană, orientare și supraviețuire în natură, modelaj în lut, arta olăritului, oratorie, scenete de teatru, activități de dans, muzică, poezie, folclor și lectură, pictură, artă fotografică, întreceri sportive (tenis de masă, fotbal, volei, baschet etc.), confecționat metaniere şi cruciuliţe, concursuri de creativitate cu premii, terminând cu focul de tabără. Pe lângă acest program variat, cei mai mulţi dintre participanți primesc Sfânta Împărtăşanie, după ce în prealabil se spovedesc.
A venit toamna şi iarăși începem să ne preocupăm de tema emoţională a educaţiei: deficit de bani, de resurse umane, de programe școlare actualizate, de manuale moderne și atractive. Și lista ar putea continua. Avem copii, nepoţi sau suntem angajaţi, colaboratori, furnizori în sistemul de educaţie în România și ne întrebăm ce putem face pentru a ameliora această stare de fapt nedorită. Propun să ne aducem aminte de marii noștri profesori. Nu cred că mai ţinem minte conţinuturile despre care aceştia ne vorbeau la ore, ci doar faptul că, prin felul lor de a fi și de a vorbi, au făcut să ne placă materia pe care ei o predau. Un dascăl sincer, autentic și viu nu are voie să răpească copilului plăcerea de a învăța prin intermediul jocului didactic sau al experiențelor de viață.
Întreaga viață a omului e determinată de calitatea educației primite, de sentimentele adunate în suflet în vremea copilăriei.
Înainte de toate, foarte mulți preoți și laici implicați în organizarea taberelor de vară au înțeles că un formator transmite mai puțin ce știe și mai mult ce este. Au înțeles că viitorul unei comunități trebuie zidit în copiii ei. Așadar, educația religioasă la mănăstire nu are de ce să fie percepută sub forma unui amestec de bigotism și ritualism, ci îl ajută pe elev să-și deschidă ușa inimii pentru a-L primi pe Hristos.