Cum au fost afectați copiii în perioada de izolare

Data: 19 Iunie 2020

Izolați de prieteni și de colegii de școală sau de grădiniță, nevoiți să se joace în casă, copiii au fost și ei afectați ca și adulții de perioada de izolare impusă din cauza pandemiei. Cei mai mici dintre ei probabil că nu înțeleg de ce nu se mai pot juca cu alți copii. Oricum, adaptarea lor la noul mod de viață este destul de dificilă. Copiii sunt nemulțumiți, devin irascibili, anxioși și încep să aibă probleme cu somnul.

Un sondaj realizat în Italia pe un eșantion de 6.800 de familii, dintre care aproape jumătate din respondenți au fost copii, a arătat că 65% dintre copiii mai mici de șase ani și 71% dintre cei între 6 și 18 ani au avut probleme de comportament în perioada de izolare sau manifestări de regresie, potrivit cifrelor anunțate de Ministerul Italian al Sănătății. Cele mai frecvente probleme la copiii sub 6 ani au fost tulburările de somn, iritabilitatea și anxietatea, iar la cei mai mari, dificul­tățile de respirație, tulburările de somn și proasta dispoziție, relatează Agerpres. 

Adolescenții s-au dus la culcare mai târziu și au avut probleme în a se trezi dimineața, trecând prin stări pe care le-au perceput ca pe o „schimbare de fus orar acasă”. Potrivit spe­cialiș­tilor, copiii resimt un stres emoțional mult mai puternic decât adulții în această perioadă, iar sprijinul părinților este foarte important pentru ca micuții să treacă peste stresul distanțării sociale.

el mai bine este ca părinții să le explice copiilor, cu răbdare și pe înțelesul lor, situația prin care trec oamenii din întreaga lume și să evite să le transmită celor mici propriile neliniști legate de evoluția crizei pandemice.

(Ileana Marin)