Cum prevenim deficitul de vitamina K

Vitamina K are un rol bine definit în dezvoltarea armonioasă a organismului şi în menţinerea stării de sănătate, intervenind în procesul de coagulare a sângelui. De aceea, acolo unde se suspectează un deficit al acestei vitamine este recomandat să se intervină imediat, astfel încât să nu existe riscuri pentru sănătate.

Vitamina K, numită şi vitamina coagulării, a fost izolată pentru prima dată din lucernă şi mai apoi din făina de peşte. Această vitamină defineşte un grup de substanţe de provenienţă exogenă (alimentară şi sintetică) şi endogenă (sintetizate de către flora microbiană de la nivel intestinal). Lipsa acestor substanţe duce la apariţia hemoragiilor. Există trei tipuri de compuşi: vitamina K1 naturală, provenind din regnul vegetal, vitamina K2 naturală, existentă în peşte şi sintetizată de microflora intestinală, şi vitaminele K3 până la K9, care reprezintă un grup de vitamine sintetice. Vitamina K1 este prezentă mai ales în regnul vegetal, în părţile verzi ale plantelor şi mai puţin în alimentele de origine animală. Cele mai mari cantităţi de vitamina K se găsesc în frunzele de spanac, urzici, lucernă. Cantităţi mai reduse sunt prezente în cartofi, mazăre, soia, tomate. Alimentele de origine animală care conţin vitamina K sunt ficatul de porc, de pui, muşchiul de pui. Vitamina K2 este un produs al metabolismului unor bacterii, cu excepţia ciupercilor şi a drojdiei de bere. Funcţia importantă a vitaminei K este în procesul de coagulare, prin activarea protrombinei sintetizată de celula hepatică. Necesităţile de vitamina K nu pot fi apreciate cu exactitate, deoarece o bună parte a acestora sunt de origine endogenă, produse de flora bacteriană intestinală. Deficitul de vitamina K apare din următoarele cauze: - aportul de vitamina K este insuficient în cazul alimentaţiei naturale, dar şi secreţia şi absorbţia grăsimilor sunt scăzute, mai ales la prematuri; - antibioterapia orală în perioada neonatală şi mai târziu contribuie la deficitul de vitamina K prin compromiterea sintezei bacteriene din intestin; - malabsorbţia vitaminei K, întâlnită în afecţiuni ca celiachia (intoleranţa la gluten), fibroza chistică, obstrucţia biliară etc.; - reducerea activităţii vitaminei K de către unele medicamente. La nou-născut şi sugar, deficitul de vitamina K se poate manifesta prin: - sindromul hemoragic precoce, ce se manifestă în primele zile după naştere. Acest sindrom este explicat prin particularităţile fiziologice ale nou-născutului şi poate fi prevenit prin administrarea sistemică de vitamina K la naştere; - sindromul hemoragic tardiv, care apare din cauza aportului deficitar de vitamina K din laptele matern. Afecţiunea se caracterizează prin hemoragie predominant intracraniană, după a 10-a zi de la naştere şi până la trei luni. Fiind alăptaţi la sân, copiii nu prezintă suferinţe hepatocelulare, dar prezintă un deficit sever de vitamina K. După administrarea de vitamina K apare remisiunea sindromului hemoragic, fără sechele neurologice în majoritatea cazurilor. Foarte important este să se înceapă profilaxia hemoragiei nou-născutului încă din perioada prenatală, mai ales dacă viitoarea mamă este predispusă la deficit de vitamina K.