Curriculumul gimnazial va fi revizuit
Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a lansat în consultare publică ghidul solicitantului „Curriculum naţional obligatoriu actualizat pentru învăţământul gimnazial”. 38,2 milioane de euro, alocați prin Programul Operaţional Capital Uman (POCU), vor fi utilizați pentru revizuirea curriculumului naţional obligatoriu pentru învăţământul gimnazial, cu accent pe nevoile elevilor din grupurile dezavantajate. Proiectele pot fi depuse de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS) şi agenţiile, structurile şi organismele aflate în subordinea şi coordonarea acestei instituții, în parteneriat cu entităţi cu activitate relevantă în domeniul învăţământului gimnazial. „Proiectele vor avea scopul formării profesionale continue a personalului didactic, dezvoltarea curriculumului naţional obligatoriu pentru învăţământul gimnazial, testarea resurselor didactice aferente curriculumului naţional obligatoriu în unităţile şcolare pilot”, se arată în comunicatul MFE, citat de Agerpres.
Decizia de a fi alocate fonduri nerambursabile pe acest segment a fost luată ca urmare a necesităţii scăderii abandonului şcolar, fenomen generat nu doar de sărăcie, ci şi de „neadaptarea conţinutului educaţional la nevoile individului modern”, un curriculum „prea teoretic” şi „irelevant pentru piaţa muncii”.
MFE estimează că de finanţarea proiectelor, care vor elimina aceste inconveniente, vor beneficia 8.000 de elevi din învăţământul preuniversitar, în special elevi din grupurile vulnerabile, 2.800 de experţi în dezvoltarea curriculară, 700 de experţi din personalul partenerilor sociali în educaţie, inclusiv din ONG-uri, dar şi 50.350 de specialişti din învăţământul preuniversitar gimnazial.
POCU 2014-2020 are o alocare totală de 4,3 miliarde de euro. Programul stabileşte priorităţile de investiţii, obiectivele specifice şi acţiunile asumate de către România în domeniul resurselor umane, continuând astfel investiţiile realizate prin Fondul Social European în perioada 2007-2013 şi contribuind la reducerea disparităţilor de dezvoltare economică şi socială dintre România şi statele membre ale Uniunii Europene.