Curs pentru conservarea bunurilor culturale la Galaţi

Un articol de: Pr. Daniel Popa - 25 Septembrie 2013

Arhiepiscopia Dunării de Jos în colaborare cu Centrul de pregătire pentru patrimoniu „Sfântul Constantin Brâncoveanu“ al Patriarhiei Române organizează, la Galaţi, un curs de pregătire şi perfecţionare pentru ocupaţia de conservator bunuri culturale.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos,  luni, 23 septembrie, a avut loc deschiderea oficială a primului modul de curs ce reuneşte persoane preocupate de conservarea patrimoniului cultural naţional.

Este pentru prima dată când se organizează, în această parte a ţării, un curs de acest gen, ce reuneşte persoane preocupate  de conservarea obiectelor reprezentative pentru spiritualitatea românească: preoţi, călugăriţe, responsabili ai colecţiilor bisericeşti, reprezentanţi ai instituţiilor de cultură din eparhie: Muzeul Brăilei, Centrul Cultural „Dunărea de Jos“ şi Muzeul de Istorie „Paul Păltânea“ din Galaţi.

Centrul de pregătire pentru patrimoniu „Sfântul Constantin Brâncoveanu“, prin consilierul patriarhal Mircea Sfârlea, a invitat la Galaţi, în calitate de lectori, personalităţi de marcă din domeniul muzeologiei şi al conservării patrimoniului cultural: dr. Ionel Cândea, director al Muzeului Brăilei,  membru actual şi fost  preşedinte al Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor; dr. Iuliana Popescu, restaurator expert în pictură la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“; Florin Făgărăşanu, restaurator expert al Muzeului Naţional de Artă; şi prof. Gabriel Pletea, restaurator expert.

Durata pregătirii cursanţilor cuprinde 3 module. Primul modul va avea o componentă dominant teoretică, iar al doilea, un caracter practic, totalizând un număr de 250 de ore. În cel de-al treilea modul se va face atestarea cursanţilor prin susţinerea examenului şi prezentarea unei lucrări finale.