Cursuri pentru obținerea gradelor profesionale în preoție la Iași

Un articol de: Flavius Popa - 05 Septembrie 2023

În perioada 4-13 septembrie, la Iași au loc cursurile pentru obținerea gradelor profesionale în preoție. Peste 80 de clerici din eparhiile Mitropoliei Moldovei și Bucovinei participă în aceste zile la diferite ateliere de formare, susținute de profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, precum și de la alte instituții de învățământ din oraș sau din țară.

Clericii care doresc să obțină anul acesta definitivarea sau gradul II în preoție participă timp de două săptămâni la diferite cursuri și ateliere de formare duhovnicească și pastorală. Sesiunile sunt organizate de Sectorul învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor, prin intermediul Centrului de formare continuă, și se desfășoară în sălile ansamblului mitropolitan. În total s-au înscris 86 de preoți și diaconi de la parohiile aflate în cadrul celor patru eparhii ale Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Luni dimineață, clericii s-au rugat la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala veche „Sfântul Gheorghe” de către Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, unul dintre profesorii invitați să susțină câteva prelegeri. În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a afirmat că „dacă nu suntem atenți la duhul acestei lumi, nu vom putea aprofunda în viața noastră cuvântul lui Hristos”:

„Pasajul evanghelic are drept conținut tâlcuirea pe care Domnul Hristos a făcut-o la Parabola Semănătorului. Faptul de a vorbi despre această pildă, care are linia sa de interpretare, trasată de Domnul Hristos, poate, pentru orice predicator, să pară o cutezanță și o mândrie. Cu toate acestea, noi suntem chemați să aprofundăm și să «digerăm», la modul propriu, cuvintele pe care Hristos le ros­tește.
Fiecare dintre cele trei semințe care nu au adus rod ne avertizează asupra unui păcat de care ar trebui să fugim. […]

Este foarte important să fim atenți la aceste aspecte, să aprofundăm conștient și responsabil credința noastră. Nu vom putea face acest lucru dacă nu vom avea metodă. Doar înțelegând, vom putea da rod. Nu vom putea transfigura lumea aceasta dacă suntem superficiali și tratăm lucrurile în derizoriu, oprindu-ne doar la coajă, și scăpându-ne din vedere miezul.

Dacă nu suntem atenți la duhul acestei lumi, la grijile și la tot ceea ce ne poate despărți de Dumnezeu, nu vom putea aprofunda în viața noastră cuvântul lui Hristos”.

În această perioadă, partici­panții vor avea ocazia să discute cu ierarhii mitropoliei, cu profesorii de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, precum și cu diferite cadre didactice de la alte instituții teologice ale Patriarhiei Române.

După zilele de curs, preoții vor avea de susținut examenul specific: la gradul definitiv un examen interdisciplinar format din trei colocvii orale și o probă scrisă, iar la gradul al II-lea au un examen scris. „Toți părinții au șansa, pe lângă ceea ce profesorii urmăresc să le transmită, să acumuleze informații, sfaturi sau soluții de la colegii lor din eparhie sau din alte eparhii, astfel încât formarea pe care o urmărim să se producă nu doar din partea profesorilor către partici­panți, ci și între preoți”, ne-a declarat pr. Lucian Filip, directorul Centrului de formare continuă.

La finalul celor două săptămâni de pregătire, preoții vor susține în data de 13 septembrie examenele finale.