Cuvânt din amvon: Afraate şi disputa sa hristologică cu iudeii

În conflictul dintre iudei şi creştini, una dintre acuzele aduse acestora din urmă viza tocmai identitatea dumnezeiască a Mântuitorului Hristos. Orbiţi de vălul necredinţei, iudeii afirmau că Mântuitorul este un om oarecare, fără identitate dumnezeiască şi puteri mântuitoare, nedeosebindu-se cu nimic de firea unui om obişnuit. În accepţiunea lor, creştinii nu cinsteau pe Fiul lui Dumnezeu, ci un simplu om care a murit răstignit pe cruce, fără să mai învieze. Răspunsul lui Afraate se desprinde tocmai din contextul Legii mozaice, atât de cunoscută contestatarilor. El le aminteşte acestora că noţiunea de "fiu al lui Dumnezeu" este desprinsă chiar din învăţătura Legii. Astfel, Moise şi Ilie au fost numiţi în sens figurativ "fii ai lui Dumnezeu", poporul Israel apare în mai multe rânduri sub numele de "primul născut al lui Dumnezeu" (Ieşirea 4, 22) etc.

După Afraate, Iisus nu a fost numai un om oarecare, ci este Însuşi Logosul Dumnezeiesc, născut din veci din Tatăl, care "S-a făcut om şi S-a sălăşluit întru noi". El este convins că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, de aceeaşi fiinţă şi cinstire cu Tatăl: "Suntem siguri că Iisus Hristos, Domnul nostru, este Dumnezeu şi Fiu al lui Dumnezeu, Împăratul şi Fiu al Împăratului, Lumină din Lumină, Creator şi Sfătuitor, Călăuză şi Cale, Mântuitor, Păstor, Cel ce îi adună pe toţi, Poartă, Mărgăritar şi Lampă. Cu multe nume este numit şi nu le putem cuprinde pe toate cu mintea noastră. De aceea trebuie să credem numai că Cel ce vine de la Dumnezeu este Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu. Îl numim Mesia pe Fiul lui Dumnezeu pentru că prin El îl cunoaştem pe Dumnezeu exact aşa cum l-a numit pe Israel: "primul Meu născut" şi la fel cum i-a spus lui Solomon "tu vei fi ca un fiu pentru mine"" (Dem. XVII, 2). (Diac. Ioniţă Apostolache)