Cuvânt din amvon: O alternativă a despătimirii la Origen
Opera marelui părinte răsăritean Origen a constituit în decursul timpului un adevărat furnizor de idei şi inspiraţie pentru teologia Sfintei Biserici. Cu toate acestea, aspectele dedicate ascezei şi moralei creştine s-au dovedit prea puţin aprofundate. Acest gen de învăţături se găsesc răspândite pe tot parcursul operei sale şi sunt susţinute în principal de temeiuri biblice. Nu lipsesc nici elementele de filosofie, unde se împletesc influenţe de factură stoică, platonică şi într-o măsură mai mică aristotelică. Autorul tratează teme dintre cele mai diverse: problema martiriului, fecioria şi căsătoria, tema urcuşului duhovnicesc, problema liberului arbitru şi, nu în cele din urmă, cauzalitatea spirituală a păcatului.
Astăzi ne vom opri la problematica gândurilor răutăţii şi a acţiunii nocive pe care păcatul o exercită asupra relaţiei omului cu Dumnezeu. Astfel, în lucrarea "De princis", didascălul alexandrin dezvoltă teza liberului arbitru, arătând cum se poate raporta impulsul extern al gândului la eul personal: "Pentru un bărbat care şi-a propus să trăiască în înfrânare şi să se ferească de legături trupeşti, nu femeia care-i iese în cale şi-l îndeamnă să-şi calce legământul e cauza hotărâtoare pentru acţionarea împotriva propunerii sale, întrucât s-a desfrânat încă din clipa când a consfinţit la gândurile şi la dulceaţa plăcerii, în loc să fi căutat să se împotrivească patimii şi să-şi ţină făgăduinţa" (Origen, Scrieri alese, partea a III-a ş"Despre Principii"ţ, în PSB 8, Studiu introductiv, traducere şi note de pr. prof. T. Bodogae, EIBMBOR, Bucureşti, 1982, p. 191). Prin această teză, Origen deschide marele său capitol legat de teoria patimilor. Exeget desăvârşit, pune alături puterea conducătoare din om (to ighemonikon) cu rolul pe care îl are inima în Sfânta Scriptură: "Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule" (Matei 15, 19; Marcu 7, 21-22). Deasupra liberului arbitru, Origen aşază rânduiala lui Dumnezeu, care înduhovniceşte raţiunea noastră: "raţiunea ne arată că evenimentele din exterior nu depind de liberul nostru arbitru, în schimb ne stă în putere de a acţiona într-o direcţie sau alta, după cum ne dictează raţiunea pentru a examina ce trebuie să facem faţă de anumite solicitări din afară" (Ibidem, p. 192). (Diac. Ioniţă Apostolache)