Cuvânt din amvon: Referinţe terminologice asupra noţiunii de „suflet“

Noţiunea de suflet sau duh (spirit) este redată în limba ebraică prin termenii: nephesh şi ruah. Termenul nephesh este corespondentul lui anima din limba latină şi se traduce prin suflare sau suflu. În cartea Facerii vizează tocmai capacitatea de însufleţire a omului, fiind asociat cu "duhul de viaţă" care iese din gura lui Dumnezeu şi se revarsă peste om pentru a-l face pe acesta fiinţă vie. Într-un cuvânt, nephesh este motorul care asigură existenţa trupului. El este veşnic, iar despărţirea sa de trup a fost plasticizat exprimată în cărţile Vechiului Testament: "Nu va rămâne Duhul Meu pururi în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup" (Facere 6, 3). Totodată, prin nephesh se pot exprima numeroase stări sufleteşti, trăiri interioare sau senzaţii psihice. De exemplu, expresia cea mai clar exprimată a acestui termen în Vechiul Testament este aceea de "dor după Dumnezeu" şi odihnă întru atotputernicia Sa: "Şi mila Ta mă va urma în toate zilele vieţii mele ca să locuiesc în casa Domnului, întru lungime de zile" (Ps. 22, 7).

Tot în sprijinul concepţiei iudaice despre suflet vine şi termenului de ruah. Nu poate fi nici pe departe vorba despre un trihotomism prin folosirea acestor termeni. Atât nephesh, cât şi ruah nu conţin aspecte diametral opuse, ci dimpotrivă, înţelesul lor este paralelic. În general, termenul de ruah defineşte puterea voinţei, a înţelegerii, prevederea sau înţelepciunea. Cu privire la înţelesul de înţelepciune prin care se poate traduce ruah, Scriptura Vechiului Testament ne spune: "Am auzit o învăţătură care mă scoate din sărite şi atunci o pornire vijelioasă, din duhul meu, mă face să răspund" (Iov 20, 3) şi în alt loc: "Cei rătăciţi cu duhul lor vor căpăta înţelepciune şi cei cârtitori învăţătură" (Isaia 29, 24). În sens particular, ruah este duh dătător de viaţă, motorul existenţei atât pentru om, cât şi pentru celelalte vieţuitoare. El vine de la Dumnezeu, Izvorul vieţii şi al nemuririi a tot ceea ce există: "Dându-le Tu lor, vor aduna, deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umplea de bunătăţi, dar întorcându-Ţi Tu faţa Ta, se vor tulbura; lua-vei duhul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce. Trimite-vei duhul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului" (Psalmul 103, 29-31). În acest context, ruah devine un alter ego al întregii creaţii şi este superior morţii, tocmai pentru faptul că vine de la Dumnezeu. (Diac. Ioniţă Apostolache)