Cuvânt din amvon: Scurte consideraţii asupra misticii creştine

Latura biblică a misticii creştine, mai ales cea vechi-testamentară, reprezintă deschiderea spre o perspectivă profetică, definită prin imagini sau simboluri. Astfel, fără a se depărta de la înţelesul original, cuvântul mysterion este folosit cu sensul de ceva tainic, ascuns. Profetul Daniel arată în cartea sa uimirea regelui Nabucodonosor care, văzând minunile săvârşite, exclamă: "Cu adevărat că Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor şi Stăpânul regilor, descoperitorul tainelor, căci tu ai putut să descoperi această taină (mysterion)" (Daniel 2, 47).

În Noul Testament, Hristos Domnul le spune Apostolilor Săi: "Vouă vi s-a dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei cerurilor, pe când acestora nu li s-a dat" (Matei 13, 11). Totodată, în teologia paulină, experienţa mistică se referă la planul ascuns al mântuirii noastre, statornicit din veşnicie în Dumnezeu, necunoscut şi nedescoperit îngerilor sau oamenilor, desăvârşit "la plinirea vremii" prin Jertfa Mântuitorului Hristos şi împărtăşit tuturor neamurilor "până la marginile pământului" (Mt. 18, 20). Literatura patristică împrumută şi ea acest concept, primul care îl foloseşte fiind Sfântul Ipolit. Mai târziu, Clement din Alexandria şi Origen arată că misticul este echivalent cu gnosticul, iar Dionisie Areopagitul defineşte mistica drept modul de participare la "cunoaşterea tainică a lui Dumnezeu". Cu timpul, sensul misticii creştine s-a conturat în trei forme: cultică, kerigmatică şi teologică, fiecare păstrând ca ţel ultim cunoaşterea tainică a lui Dumnezeu. (Diac. Ioniţă Apostolache)