Cuvânt din amvon: Vestimentaţia liturgică, veche moştenire a Bisericii dreptmăritoare

Încă din primele veacuri creştine, veşmintele liturgice au constituit o notă de specificitate pentru viaţa Bisericii. Prin forma lor deosebită şi prin calitatea materialelor din care sunt confecţionate, constituie un mijloc de înfrumuseţare a vieţii eclesiale şi, totodată, o anamneză a principalelor evenimente din istoria Mântuirii, care sunt întipărite în semnificaţia lor spirituală. Fiecare piesă are rolul ei şi îndeplineşte o reconstituire a acestui monumental puzzle liturgic prin care comunicăm permanent cu Dumnezeu. Referitor la evoluţia lor în timp, părerile sunt împărţite. Pe de o parte, liturgiştii răsăriteni consideră că ele au evoluat din veşmintele pe care le purtau arhiereii, preoţii şi leviţii Vechiului Testament la serviciile liturgice de la Cortul Mărturiei şi apoi de la Templu, aşa cum reiese din descrierea pe care o face marele legiuitor Moise în Leviticul său: "A îmbrăcat pe Aaron cu hitonul (tunica), l-a încins cu brâul şi l-a îmbrăcat cu meilul (mantia), i-a pus efodul (umărarul) şi l-a încins cu brâul efodului şi i-a strâns cu el efodul, după aceea i-a pus hoşenul (pieptarul), şi în hoşem i-a pus Urim (arătarea) şi Turim (adevărul). Iar pe cap i-a pus chidarul (mitra), iar în partea lui de dinainte i-a pus tăbliţa de aur, diadema sfinţeniei" (Levitic 8, 1, 2, 7).

O altă părere, care aparţine de data aceasta liturgiştilor apuseni, susţine că originea veşmintelor este legată de vechea îmbrăcăminte civilă a lumii greco-romane în care s-a dezvoltat creştinismul. După această teorie, clericii creştini participau la cultul Bisericii îmbrăcaţi în vestimentaţia zilnică, abia mai târziu statornicindu-se portul veşmintelor liturgice, în special al celor de culoare albă. În parte, această teorie este susţinută, observându-se o oarecare similitudine de formă între veşmintele liturgice actuale şi vestimentaţia primelor veacuri creştine. Cu timpul însă, dovezile şi argumentele referitoare la existenţa veşmintelor liturgice se intensifică. Astfel, Sfântul Grigorie de Nazianz, la hirotonia sa întru episcop, afirmă: "Acum mă ungi, Părinte Sfinte, mă îmbraci în haină lungă şi pui pe capul meu cunună". (Diac. Ioniţă Apostolache)