Cuvântările Sfântului Efrem Sirul

Perioada în care la Şcheii Braşovului "s-au clădit şcoala şi biserica" în piatră, aceste două lăcaşuri de cult şi învăţătură au fost dotate cu cărţi de profundă înţelepciune creştină păstrate încă şi azi în arhiva istorică a bisericii, dar necercetate şi necunoscute.

Am prezentat în numărul precedent manuscrisul popei Costea, iar astăzi aşezăm în cunoaştere un alt monument de spiritualitate din aceeaşi perioadă, fiind vorba de "Cuvântările Sfântului Efrem Sirul", un impresionant manuscris slavon inedit (357 file, format 28,5 x 20,5 cm), scris după toate probabilităţile în Şcheii Braşovului în redacţie sârbă (redacţia majorităţii cărţilor de aici, chiar şi a celor coresiene), pe hârtie gălbuie cu filigran "foarfecă" (corespunzător catalogului lui Briquet nr. 3689 pentru anul 1449), legat în lemn şi piele cu motive florale stilizate, în scriere semiuncială, titluri şi iniţiale cu roşu, având şi un frumos frontispiciu împletit în roşu şi verde după modelul vechilor manuscrise româneşti. Copistul îşi subintitulează cartea "parabolă, mângâiere, rugăciune, învăţătură folositoare pentru suflet", lăsându-ne să înţelegem că prin conţinutul ei cartea se încadrează în şirul cărţilor de înţelepciune creştină, care exercitau o influenţă puternică asupra vieţii duhovniceşti a credincioşilor şi alimenta pe creştinul ortodox în această perioadă. Ascetul prin excelenţă Se ştie că cel mai mare părinte bisericesc de limbă siriacă al sec. IV, unul dintre cei mai mari poeţi creştini ai perioadei II patristice, supranumit ,,chitara Sfântului Duh", Sfântul Efrem Sirul s-a născut la Nisibe (un oraş de pe malul râului Daisan din nordul Mesopotamiei, la frontiera dintre Siria şi Turcia), pe la anul 306, într-o familie de buni creştini. La 20 de ani a fost hirotonit diacon, rămânând, din modestie, toată viaţa sa în acest grad al preoţiei. Participă la Sinodul de la Niceea şi în scrierile sale combate toate ereziile timpului (arieni, marcieni, eunomieni, anomieni, manihei, gnostici ş.a.). Iconografic este reprezentat cu un sul de papirus în mână, având inscripţia "Râsul şi îndrăzneala despart pe om de Dumnezeu", şi aceasta pentru că ducea o viaţă ascetică deplină. Trece la cele veşnice în 9 iunie 373, în Edesa, fiind înhumat în Mănăstirea Sfântul Serghie de pe Muntele Edesei şi prăznuit în ziua de 28 ianuarie, cu două zile înainte de Marii Ierarhi Vasile, Grigorie şi Ioan. Lumina minunatului său chip duhovnicesc se oglindeşte deplin în rugăciunea prezentă în toate cărţile de rugăciuni ale dimineţii cu deosebită întrebuinţare în Marele şi Sfântul Post al Paştilor, care aşază în balanţa înţelegerii creştine duhurile rele, pe care trebuie să le alungăm, şi pe cele bune, pe care trebuie să le aşezăm în conştiinţa trăirilor noastre spirituale: "Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijei de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie! Iar duhul curăţeniei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, slugii Tale! Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin!" Exemplar unic în ţară Cartea sa, exemplar complet, unic în ţară, ne oferă cea mai complexă imagine a tuturor modelelor de comportament creştin, vorbindu-ne în capitole distincte "Despre patima Domnului" (cap. 1); "Despre neînfricare" (cap. 2); "Despre iubire" (cap. 3); "Despre cei care nu au iubire" (cap. 4); "Despre răbdarea îndelungată" (cap. 5); "Despre cei care nu au răbdare îndelungată" (cap. 6-8); "Despre tăcere, când nu eşti supărat" (cap. 9); "Despre spiritul iute, zis focos" (cap. 10); "Despre blândeţe" (cap. 11); "Despre lăcomie" (cap. 12-13); "Despre minciuni" (cap. 14); "Despre ascultare" (cap. 15); "Despre nesupunere şi despre cârtire" (cap. 16); "Despre invidie şi gelozie" (cap. 17-18); "Cum să nu fii clevetitor" (cap. 19); "Despre clevetire" (cap. 20); "Despre abstinenţă" (cap. 21); "Despre neabstinenţă" (cap. 22); "Învăţătura despre pocăinţa sufletului" (cuvântul 86); "Despre pocăinţă" (cuvântul 87); "Despre judecată şi despre iubire şi despre pocăinţă" (cuvântul 88); "Despre cum se întoarce înapoi cel care a trecut la păgâni" (cuvânt 89); "Despre primirea numită împărtăşanie" (cuvântul 200); "Învăţătură fratelui căzut (în păcat) şi despre pocăinţă (cuvântul 201); "Învăţătură despre cel care s-a jurat să se căsătorească mai bine să se însoare, decât să se umple de patimă" (cuvântul 202); "Învăţătură despre iubire" (cuvântul 203); "Învăţătură despre înţelepciune şi despre pocăinţă" (cuvântul 204); "Învăţătură despre prostul obicei de a gândi" (cuvântul 205); "Învăţătură despre folosul vieţii monahale (cuvântul 206); "Învăţătură cum trebuie să te blestemi" (cuvântul 207); "Învăţătură către Evloghie" (cuvântul 208-209); "Despre pocăinţă" (cuvântul 100); "Despre pocăinţă" (cuvântul 101); "Către cei care greşesc şi se căiesc" (cuvântul 102); "Despre patimi" (cuvântul 103); "Despre răbdare şi despre sfârşit şi despre cea de a doua venire a lui Hristos şi învăţătura cărţilor sfinte" (cuvântul 104); "Despre preafrumosul Iosif" (cuvântul 105); "Preacuviosul părintele nostru Efrem, despre judecată (cuvântul 108); "Acelaşi sfânt Efrem, despre antichrist" (cuvântul 107); "Sfântul Efrem, despre judecată" (cuvântul 108); "Acelaşi despre pocăinţă şi despre iubire şi despre botez şi spovedire şi despre lauda crucii şi despre judecata de apoi" (cuvântul 109). Impresionante mărturii dogmatice, care aveau să străbată timpurile, aşezându-l pe marele înţelept al veacului al IV-lea între cele mai mari personalităţi ale vieţii creştine, ale cărui învăţături au fost urmate cu demnitate de urmaşii săi. S-au statuat învăţăturile sale de natura: "Cine a găsit calea răbdării îndelungate şi a nepomenirii de rău, acela a găsit Calea Vieţii"; "Cine se învinuieşte pe sine însuşi, în tot timpul, acela se curăţă de păcate"; "Să nu te temi a merge pe calea cea bună, ci numai să începi şi te vei afla mergând"; "Moartea nu aşteaptă pe nimeni, în schimb are pretenţia ca toţi să o aşteptăm"; "Te istoveşti rugându-te şi muncind? Nu-ţi pară rău, căci la urmă te vei veseli". În biblioteca protopopului Mihai Din însemnările lăsate pe filele de forzaţ ale manuscrisului (în limbă slavonă) aflăm că "Această carte folositoare pentru suflet, numită Sfântul Efrem Sirul, este dată de mâna protopopului Vasile pentru sufletul surorei sale Stanca, fiica presbiterului Mihai de la Braşov, sfintei biserici şcheiene, ca să-i fie pomenire în veci. Dacă cineva se va lăcomi să o ia sau să o vândă, să fie blestemat de cei 318 părinţi (de la Niceea). În anul 7139 "1631", aprilie, ziua 21". Aşadar, cartea se găsea alături de multe alte cărţi de înţelepciune din veacul al XV-lea, pe care le vom prezenta în continuare, în aceeaşi casă a protopopului şcheian Mihai (1578-1604), cu studii în vestita Academie Teologică de la Ipek - Iugoslavia, care a clădit şcoala în piatră, l-a întâmpinat pe Mihai Viteazul la intrarea în Braşov, iar fiul său, care o donează bisericii, este protopopul Vasile cronicarul (1586-1659), autorul primei cronici cu subiect românesc din ţară.