„Cuvântul“ 1929: „Mulţi dintre studenţi nu cunosc limba română şi nici nu pot să citească corect“

Din 1921 lumea universitară era în fierbere pentru înfăptuirea reformei în învăţământul superior. În anul 1929 încă se mai discuta pe această temă. Universităţile din România solicitau la acea vreme autonomie cât mai largă, atât pentru universităţi, cât şi pentru facultăţi. Se dorea trecerea cantinelor şi căminelor în subordinea universităţilor, precum şi creşterea numărului de instituţii de învăţământ superior, având în vedere numărul tot mai mare de studenţi. La o populaţie de 18 milioane, cele patru universităţi româneşti făceau cu greu faţă solicitărilor. Alături de universităţi, Academia, Universitatea liberă şi diferite alte societăţi susţineau conferinţe care aveau o largă audienţă şi reprezentau o atracţie foarte mare pentru publicul larg.

În ziarul „Cuvântul“ de vineri, 8 martie 1929, apărea un articol semnat de profesorul universitar George Drăgănescu, intitulat „Reforma învăţământului superior“: „Au încercat şi alte guverne dar nâau reuşit să o facă. Toate congresele profesorilor universitari de la 1921 încoace sâau ocupat de această chestiune, au desbătut-o în toate şedinţele lor, făcând propuneri de lege fără să se ajungă până în prezent la un rezultat“. Reforma era solicitată cu atât mai mult cu cât România se afla în urma multor ţări europene atât în ceea ce priveşte numărul de instituţii de învăţământ universitar, cât şi în ceea ce priveşte organizarea acestora. „România are numai patru universităţi la 18 milioane de locuitori. Centrele menite a avea universităţi, pe lângă cele existente, sunt: Braşovul, Craiova, Timişoara, Oradia Mare (unde există deja o Academie de drept), Chişinău (unde există deja o facultate de teologie). (...) Singura garanţie pentru libera desvoltare a ştiinţei şi a culturii este autonomia, nu numai a fiecărei universităţi, ci şi a fiecărei facultăţi.“ „Cu 7.000 de studenţi la facultatea de litere nu se poate face ştiinţă“ Din „Cuvântul“ din 28 ianuarie 1929, aflăm că profesorii universitari s-au întrunit pentru a discuta despre propunerile pe care urma să le facă Ministerului Instrucţiunii în ceea ce priveşte noua lege a învăţământului universitar, după ce, cu un an înainte, fusese adoptată o lege pentru învăţământul preuniversitar. Astfel, „Asociaţia profesorilor universitari“ condusă de prof. Dragomir Hurmuzescu a „discutat chestiunea reformei învăţământului superior în legătură cu chestionarul pe care ministerul instrucţiunii l-a trimis universităţilor din ţară spre a-şi da avizul cu privire la această reformă“. O propunere se referea la anul pregătitor pe care absolvenţii de liceu l-ar fi putut face înainte de a fi admişi la o facultate. În timp ce profesorii din licee susţineau că ei ar trebui să îi pregătească pe tineri în acest an, profesorii din universităţi îşi susţineau şi ei cauza: „Privitor la introducerea anului pregătitor în universitate sâa opinat că, scopul lui fiind selecţioarea studenţilor, să nu fie limitat în durata unui an, ci termenul lui să fie în funcţiune de pregătirea intelectuală a viitorului student“. O altă şedinţă a profesorilor universitari bucureşteni, relatată în ediţia de pe 10 februarie 1929 din „Cuvântul“, aduce în discuţie, din nou, problema anului preparator: „D.prof. Rădulescu-Motru a cerut ca anul preparator să fie un mijloc de selecţionare a studenţimei. Cu 7000 de studenţi la facultatea de litere din Bucureşti nu se poate face ştiinţă. Mulţi dintre aceştia nu cunosc limba română şi nici nu pot să citească corect, alţii sunt complect lipsiţi de cunoştinţe generale. Conferenţiarii şi asistenţii să fie bine salarizaţi. Ei să primească o parte din veniturile produse de taxele ce se vor pune în anul pregătitor“. Cantinele, insuficiente pentru miile de studenţi Un articol din ziarul „Curentul“ din 13 ianuarie 1928, intitulat „Problema cantinelor universitare. Hotărârile decanilor şi comisiei cantinelor. Descentralizarea. Trierea ce s-a efectuat. Agitaţia studenţilor“ arată marea problemă a mediului universitar de la începutul secolului al XX-lea: numărul redus al locurilor în universităţi şi la cantine. După patru ani de discuţii, s-a decis „descentralizarea şi repartizarea studenţilor pe Facultăţi, indiferent de locuinţele lor (...), trierea cea mai severă a studenţilor actuali; după care aproape 600 de studenţi au rămas fără masă de la 10 ianuarie încolo“. Răspunsul studenţilor nu s-a lăsat aşteptat, au redactat un memoriu în care spuneau că „din numărul de 2600 studenţi ce luau masa la diferitele cantine, au rămas 1600-1700“, solicitând suplimentarea bugetului. În ziarul „Cuvântul“ din 17 martie 1929, în articolul intitulat „Şedinţa Senatului universitar“ se vorbeşte despre spaţiul insuficient şi numărul mare de studenţi de la Universitatea Bucureşti: „Membrii Senatului au evidenţiat trista stare în care se află localurile facultăţilor, improprii faţă de marele număr de studenţi“ şi „sâa hotărât ca decanii să cerceteze cari dintre studenţii facultăţilor respective îndeplinesc condiţiunile regulamentare pentru a fi consideraţi ca regulamentar înscrişi“. Nicolae Iorga, nou rector la Bucureşti În ediţia de pe 24 martie 1929, în ziarul „Cuvântul“ se relatează despre „Instalarea rectorului Universităţii din Bucureşti. Cuvântările“. Este prezentată „solemnitatea instalării d-lui prof.N.Iorga“, la care au participat o parte din membrii guvernului. La acea vreme, rectorul era ales de către ministrul Instrucţiunii, dintr-o listă de trei candidaţi propuşi de universitate. „Sarcina noului rector este grea, însă opera ştiinţifică şi personalitatea d-lui prof.Iorga este o garanţie pentru bunul mers şi viitorul universităţii bucureştene. Sunteţi, d-le rector - a spus d.ministru Costăchescu - cel mai mare animator al tinerimei noastre studioase.“ În ceea ce priveşte intenţiile noului rector, Nicolae Iorga, acesta anunţa că: „Programul meu este scurt şi cuprinzător: 1) Refacerea unităţii universitare; 2) Întemeerea solidarităţii dintre profesori; 3) Confundarea în acelaş suflet cu studenţii; 4) Definirea autonomiei noastre“. Odată cu alegerea sa, Iorga aplică şi unele măsuri la probleme urgente. Astfel, pe 10 martie 1929, „Cuvântul“ anunţa „Reorganizarea căminelor şi cantinelor universitare. Ele vor trece sub supravegherea rectorului (...) Aceste cămine vor fi înzestrate cu biblioteci şi cantine proprii şi vor fi întreţinute din fondurile pe care le dă astăzi statul şi judeţele“. Două profesoare universitare votau pentru alegerea rectorului în 1929 Presa din România semnala la începutul anului 1929 un caz foarte controversat: „La Iaşi au votat femeile!“. Această întâmplare neverosimilă într-un stat în care abia în 1938 femeile vor primi dreptul să voteze a fost relatată în „Cuvântul“ din 3 ianuarie 1929, în articolul „La Iaşi au votat femeile. Cum au decurs alegerile la Universitate. Sunt sustrase corporaţiile dreptului public comun? Există drept de vot pentru femei?“. Astfel, ziarul arăta „problema foarte complicată pe care o ridică alegerile dela Universitatea din Iaşi. Acolo funcţionează ca profesoare titulare două femei: d-na Vera Myller-Lebedeff la ştiinţe şi d-na Puşcariu. În virtutea titlului lor ambele sunt înscrise în marele colegiu universitar. Şi în virtutea acestei înscrieri probabil, au votat regulat la alegerile de senator al universităţii. Şi aşa se face că în ţara românească, două femei, şi numai două, exercită dreptul de vot la un colegiu electoral pentru corpurile legiuitoare. (...) Adevărul e că, în conformitatea cu legea electorală dreptul de vot la colegiul de senat al Universităţii decurge din calitatea de profesor universitar. Aşa fiind, se poate răspunde că e greu să refuzi cuiva exercitarea unui drept care decurge din profesiunea sa“. ▲ „Noua reorganizare a Uniunii Studenţilor Creştini din România“ La acea vreme, tinerii participau intens la toate conferinţele din centrul universitar din care făceau parte. O parte dintre acestea erau organizate de universităţile populare. În articolul „Adunarea generală a Universităţii libere. Asistă M.S.Regina Maria şi Patriarhul Regent Miron Cristea“, din 8 martie 1929, ziarul „Cuvântul“ relata întâlnirea a numeroase personalităţi ale vremii într-o şedinţă condusă de preşedinta forului, Sabina Cantacuzino. Cu acest prilej s-a făcut o trecere în revistă a evenimentelor care au avut loc: „D-na Sabina Cantacuzino a evidenţiat activitatea desfăşurată de universtitatea liberă pe terenul propagandei naţionale timp de 10 ani. Sub auspiciile universtiăţii libere sâau ţinut în întreaga ţară 659 de conferinţe cu subiecte istorice, ştiinţifice, filozofice, filologice etc.“. De asemenea, în aceeaşi perioadă se semnala şi „Noua reorganizare a Uniunii Studenţilor Creştini din România. Activitatea Uniunii împărţită pe departamente“, unde se arată cum acest for „are patru departamente, dintre care două existau mai dinainte (Interne şi Externe) iar două înfiinţate acum (Presa şi Excursii - Sport) (...) Departamentul presei culege înformaţii studenţeşti din toată ţara şi din străinătate, pe care le publică în ziare pentru a fi cunoscute de toţi studenţii. Trimite, spre publicare în ziarele şi revistele studenţeşti străine, informaţii dela Uniunea noastră şi primeşte în schimb informaţii dela Uniunile străine, pe care le publică în ziarele româneşti“. Printre altele, departamentul de sport organiza excursii, primea studenţii străini şi îi ajuta cu informaţii sau cu cazarea, organizarea itinerariului şi „ţine legătura cu Asociaţiile studenţeşti sportive din ţară şi din străinătate şi pregăteşte participarea - de acum înainte - a studenţilor atleţi români la Olimpiadele studenţeşti internaţionale“.