Cuvântul bun, putere mobilizatoare şi vindecătoare

Un articol de: Ioan Bușagă - 06 Iulie 2014

În Duminica a 4-a după Rusalii, a Vindecării slugii sutaşului, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a participat la Sfânta Liturghie în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din Reşedinţa Patriarhală.

După săvârşirea Sfintei Liturghii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a arătat că Evanghelia Duminicii a 4-a după Rusalii, care relatează despre vindecarea slugii sutaşului de către Mântuitorul Iisus Hristos datorită bunătăţii milostive, smereniei adânci şi credinţei puternice a sutaşului, are profunde semnificaţii filantropice şi misionare: sutaşul preînchipuie diferitele etnii sau popoare care vor crede în Hristos şi se vor mântui, vindecarea servitorului bolnav al sutaşului arată că mai presus decât orice rang sau stare a vieţii contează solidaritatea cu cel aflat în suferinţă şi valoarea demnităţii umane, iar cuvântul mobilizator al centurionului asupra soldaţilor săi exprimă credinţa în puterea cuvântului vindecător şi dătător de viaţă al Domnului Iisus Hristos.

Preafericirea Sa a subliniat importanţa rugăciunii nu numai pentru sine, ci mai ales pentru cei aflaţi în suferinţe grele şi copleşitoare, stare în care nici nu se mai pot ruga, fiindcă „oamenii cu adevărat credincioşi se fac glasul durerii celor care nu-şi mai pot exprima suferinţa“. „Întrucât rugăciunea pentru alţii este vindecătoare de suferinţă şi singurătate, Biserica ne cheamă să participăm la toate rugăciunile şi slujbele ei pentru cei bolnavi şi pentru ajutorarea lor. Evanghelia ne îndeamnă să înmulţim rugăciunea pentru cei bolnavi, pentru cei suferinzi, să-i vizităm pe cei care nu se mai pot deplasa, să le alinăm suferinţa prin prezenţa noastră iubitoare şi rugătoare, milostivă şi ajutătoare lângă ei, deoarece chiar dacă prin rugăciunile noastre nu se vindecă bolnavii imediat, în chip miraculos, totuşi rugăciunile ajută mult sufletul lor, alină suferinţa lor şi întăresc iubirea frăţească între cei bolnavi şi cei sănătoşi“, a explicat Patriarhul României.

De asemenea, Patriarhul Bisericii noastre a subliniat responsabilitatea pe care trebuie să o avem faţă de folosirea cuvântului, fiindcă un cuvânt rău spus cuiva nevinovat răneşte sufletul acestuia, dar un cuvânt bun spus cuiva întristat „poate vindeca răni ascunse şi schimba stări sufleteşti“.

„Ne putem întreba astăzi: vindecăm sau rănim prin cuvinte? Foarte adesea la suferinţa bolii se adaugă suferinţa singurătăţii. Cuvântul omului milostiv care vizitează pe cei suferinzi şi se roagă pentru ei îi poate într-o anumită măsură vindeca sau elibera de suferinţă şi singurătate, chiar dacă nu le poate vindeca boala trupului sau a psihicului. Unii oameni au ajuns la deznădejde şi, fiindcă nu era nimeni lângă ei care să le spună un cuvânt de încurajare, au murit de inimă rea, cum se spune în popor. Alţii chiar şi-au pus capăt zilelor pentru că, aflându-se în stare de deznădejde şi de singurătate, nu au primit un cuvânt întăritor care să le schimbe starea sufletului lor, să le dea curajul de a trăi şi puterea de a-şi purta crucea vieţii. (…) Să ne gândim cum folosim cuvintele. Rănim sau vindecăm prin cuvinte? Dispreţuim sau preţuim? Coborâm sau ridicăm pe semenii noştri prin cuvintele adresate lor? Îndreptăm sau îndepărtăm pe cei cărora le facem observaţie, folosind cuvântul sever?“, a mai spus Preafericirea Sa.