Cuvântul ierarhului: Jurnaliştii - apologeţii zilelor noastre

Data: 26 Octombrie 2009

PS Calinic BotoŞĂneanul

Sfântul Pavel, graţie scrisorilor semnate, care erau, de altfel, şi singurele surse de comunicare între comunităţi, poate fi numărat - alături de ceilalţi Apostoli, Părinţi şi Scriitori ai Bisericii - printre marii jurnalişti ai lumii. Sigur, nici profeţii nu sunt străini acestei bresle. Un om cu o astfel de vocaţie ar trebui să fie un om harismatic. Un om care vede şi înţelege mai mult decât văd şi înţeleg alţii, care întotdeauna văd, aud şi înţeleg ceea ce jurnalistul a văzut, a auzit şi a înţeles. Limba jurnalistului ar trebui să fie o limbă care să curgă prin har. Cuvântul jurnalistului, rostit sau scris, trebuie să fie expresia întrupată a fiinţei sale. Precum Cuvântul lui Dumnezeu este Dumnezeu Însuşi, şi cuvântul omului este omul însuşi. Spun Sfinţii Părinţi că, dacă vrei să ştii ce este în inima omului, ia aminte la cele ce spun buzele lui, la cuvintele şi la înţelesul vorbelor lui. Jurnalistul trebuie să fie un profesionist prin excelenţă, imparţial, obiectiv şi respectuos, un om care să onoreze cu demnitate profesia sa. Un om care să trateze cu decenţă, discernământ şi bun simţ episoadele pe care intenţionează să le supună atenţiei opiniei publice, respectând cu sfinţenie deontologia comunicării informaţiei. Un om care să nu distorsioneze informaţiile şi nici să nu acuze tendenţios. Mântuitorul nu-i cruţă pe unii ca aceştia: „Pentru orice vorbă deşartă oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii“ (Matei 12, 36), iar cine urăşte pe fratele său este ucigaş de oameni, ce nu are viaţă veşnică. Vedeţi?! Dumnezeu nu-i fericeşte pe cei care urzesc vorbe rostite sau scrise fără acoperire. Însă, fiecare profesie îşi are impostorii ei. Sigur, în calitate de jurnalist eşti pus în situaţia să critici, însă, dacă o faci argumentat şi nepătimaş, scrisul tău îndeplineşte o misiune cu rol instructiv şi formativ. Ca jurnalist nu trebuie să fii numai un gazetar, ci şi un director de opinie în sensul adevărat al cuvântului, un formator de conştiinţe, preocupat de susţinerea unor valori şi principii, nu numai în interiorul paginii tipărite, ci şi în spaţiul larg al societăţii. Marii jurnalişti şi-au raportat activitatea lor la principii, şi nu la sentimente. În atari condiţii, ei şi-au dobândit prestigiul nu prin abuz, ci prin echilibru, onestitate, loialitate, modestie, spirit de sacrificiu, prin calităţi profesionale. Un jurnalist veritabil trebuie să fie împotriva unei culturi sterpe, împotriva imposturii, a necunoaşterii, a nepăsării şi a infantilismului intelectual şi spiritual. Pasiunea pentru relatarea adevărului este un dar de la Dumnezeu care nu numai că îţi îmbogăţeşte viaţa, ci ţi-o şi sfinţeşte. Mărturie în acest sens stau nenumăraţi jurnalişti care au fost proclamaţi sfinţi, dar şi mulţi care pentru adevăr au sfârşit fie în temniţe, fie în lagăre şi deportări, fie în închisori, fie exterminaţi, în timp, la domiciliu. Reputatul jurnalist Sandu Tudor (părintele Daniel de la Schitul Rarău) este unul dintre ei.