Cuvântul ierarhului: „Suntem datori faţă de cei aflaţi în criză economică cu ajutorul cuvenit“

† Pimen,

Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor Lumea noastră de azi trece prin două crize: una de ordin moral, iar alta de ordin economic. Şi una, şi alta se pot înţelege şi rezolva începând cu scaunul de spovedanie. Acolo ne cunoaştem cel mai bine şi punem începutul cel bun pentru trăirea vieţii noastre creştineşti. Criza morală începe de la necunoaşterea adevărurilor de credinţă şi lăsarea noastră în mrejele păcatelor. Slăbirea dragostei faţă de muncă, necinstea şi hoţia transformă pe om într-o fiinţă care consumă numai pentru trup şi nu produce nimic pentru suflet, pentru tot ceea ce înseamnă valoare morală, culturală sau spirituală. Dragostea creştină ne îndeamnă, potrivit cuvintelor Sfântului Apostol Pavel, ca cei tari să sprijine pe cei slabi. Ajutorarea celor în criză morală o facem prin cuvântul de zidire sufletească, prin îndemnul părintesc sau frăţesc la slobozirea din ghearele păcatelor începând cu gândurile cele rele, care lesne ne înfăşoară şi ne tulbură. Suntem datori faţă de cei aflaţi în criză economică cu ajutorul cuvenit, chiar şi cu „un pahar cu apă rece“. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune să luăm aminte la cuvintele Mântuitorului, Care ne îndeamnă să cercetăm pe cel bolnav. Şi tot el precizează: „Vezi, frate, Dumnezeu îţi cere nu să-l vindeci, ci doar să-l cercetezi“. Aşadar, Dumnezeu ne cere foarte puţin atunci când şi posibilităţile noastre economice sunt foarte reduse, chiar vecine cu sărăcia. Dacă omul, oricare ar fi el ca vârstă şi statut social, din copilărie a fost educat în spiritul dragostei faţă de aproapele, în spiritul milosteniei, atunci când va ajunge la vârsta deplinătăţii anilor şi a bunurilor materiale va fi un om milostiv. Se ştie că, astăzi, cei avuţi şi prea avuţi sunt mai puţin milostivi. De aceea, cei săraci în privinţa bunurilor materiale, dar bogaţi în trăirea virtuţilor creştine, singuri sau împreună cu alţii, luând statutul de „cerşetor“, înfruntând adesea jigniri, cuvinte de ocară sau dispreţul celor bogaţi, adună câte puţin de la cei darnici, pentru a-i ajuta pe cei aflaţi în lipsuri şi suferinţe. Să nu uităm cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur, care ne spune că „Dumnezeu a rânduit ca cel bogat să aibă nevoie pentru mântuirea lui de cel sărac, iar cel sărac să aibă nevoie de cel bogat pentru traiul lui de fiecare zi“. Aceste cuvinte nu înseamnă o predestinare din partea lui Dumnezeu, ci o lege sau o rânduială care să cultive dragostea între oameni şi nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu pe care-l dă prin cel bogat. De aceea, înţelegem foarte bine spusele Sfântului Ioan Gură de Aur: „Noi nu suntem proprietarii bunurilor pământeşti, ci numai administratorii lor“. Cu deosebită bucurie, constatăm în prezent că un număr tot mai mare de elevi şi studenţi din eparhia noastră, din iniţiativă proprie sau sub povaţa dascălilor lor, se îndreaptă în zilele de mari sărbători creştineşti, şi nu numai, către căminele de bătrâni sau către copiii aflaţi în dificultăţi şi suferinţă, adăpostiţi în căminele din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor. Nădăjduim că atât tinerii, cât şi profesorii şi părinţii lor vor spori tot mai mult faptele de milostenie, care ne vor duce în împărăţia cerurilor, întru bucuria veşnică.