Cuvântul ierarhului: Textul religios mărturisit

▲ Cuvânt rostit de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la deschiderea Conferinţei naţionale "Text şi discurs religios", ediţia a III-a, organizată de Facultatea de Litere a Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, 12-13 noiembrie 2010. ▲

† Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei Simpozionul "Text şi discurs religios" organizat în cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi devine deja tradiţie prin implicarea afectivă şi eficientă a organizatorilor. Dumnezeu să le răsplătească însutit osteneala aici şi dincolo. Manifestările de acest gen au darul de a prelungi, în spaţii strict neliturgice, mărturisirea sau propovăduirea Cuvântului. Textul sacru este în sine putere dătătoare de viaţă. Cel ce-l atinge în diverse forme, chiar numai din curiozitate sau interes ştiinţific, este, uneori pe nesimţite, influenţat de marea forţă care sălăşluieşte într-însul. Această forţă nu este sesizată imediat. Este ca bobul de grâu întru aşteptarea primăverii, cum spune Sfântul Apostol Pavel; este ca bobul de strugure în aşteptarea Potirului, după mărturia unui preot poet din Mehedinţi. Puţin câte puţin, uneori trecând prin putrefacţie, îngheţ şi zdrobire, bobul de grâu devine prescură, bobul de strugure devine Împărtăşanie, Comuniune, Cunoaştere. Da! Aplecarea onestă asupra textului biblic, singurul sacru în esenţă, deschide perspectiva cunoaşterii în mod real. Părintele Daniil de la Rarău, fost jurnalist şi scriitor din perioada interbelică, mărturisitor creştin în închisorile comuniste, spunea, citând un înţelept din vechime, că "orice cunoaştere este o cu-noaştere, o naştere laolaltă, cu cineva, cu ceva, cu un rost, un tâlc, un sens". Dacă "orice cunoaştere" este o naştere laolaltă cu o persoană, un lucru, un eveniment, cu atât mai mult cunoaşterea textului sacru. Textul biblic îl aşază pe cititor, pe cercetător, pe rugător în lumea tulburătoare a începutului umanităţii, a zbaterii acesteia între bine şi rău, a evoluţiei sau degenerării ei, a frumuseţilor adânci sau a urâciunilor pustiiri, prezente uneori chiar în Casa Domnului. Un univers al cunoaşterii se deschide în faţa celui care se lasă cuprins sau este cuprins de pagina biblică. Dincolo de cunoaşterea unei lumi cu frământări uriaşe şi chinuri aprinzătoare de întrebări, uneori fără răspuns, textul sfânt al Bibliei dăruieşte cunoaşterea Cuvântului: "La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul… Toate prin El s-au făcut… Întru El era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor… Cuvântul era lumina cea adevărată, Care luminează pe tot omul care vine în lume… Şi Cuvântul s-a făcut trup şi s-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui… În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu l-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu" (Ioan 1, 1-14). Am citat pe larg din capitolul întâi al Evangheliei după Sfântul Ioan căci aici, în scurta relatare, se prezintă toată drama cunoaşterii şi necunoaşterii. Cunoaşterea Cuvântului duce la calitatea de "fii ai lui Dumnezeu" - finalitate a oricărui demers creştin. Relaţia autentică dintre fiu şi tată este una de iubire, cunoaşterea definindu-se, traducându-se de fapt, prin a iubi. Iar cel care iubeşte primeşte dreptul de a face tot ce doreşte, iubirea fiind platforma libertăţii. Cunoaştere, iubire, libertate. Triadă binecuvântată izvorâtă din textul sacru asimilat în coordonatele lui principale, trăit, prin experienţă proprie, în esenţa lui. Apropierea, prin cercetare, de textul biblic nu aduce totdeauna, la toţi şi pe deplin, asimilarea cunoaşterii Cuvântului, adică a cunoaşterii propriu-zise altoite pe iubire şi dăruitoare de libertate. Există riscul înstrăinării fiinţiale a discursului de text, precum există pericolul îndepărtării religiei de credinţă, a cuvintelor de Cuvânt. Pentru ca textul să fie fecund, pentru ca discursul să fie dătător de viaţă, adică mărturisitor al Cuvântului - Viaţa este nevoie de "focul" adus din cer de Hristos, foc pe care El, Hristos, doreşte să-l vază aprins în inima omului. Acest "foc" imposibil de definit de logica umană obişnuită, fiind "nebunie" şi "sminteală" pentru înţelepciunea acestei lumi, dăruieşte omului perspectiva cunoaşterii adevărate. Zice Sfântul Simeon Noul Teolog: "nu căuta să exprimi acestea prin cuvinte nici să le cuprinzi prin cugetări, ci caută să primeşti focul care învaţă şi arată limpede". Mai târziu, acest adevăr avea să fie mărturisit de Ioan al Crucii, canonizat de Biserica Apuseană: "acest a şti fără a şti putere - atât de multă are încât cei tari în teorii să-l dovedească nu-s în stare//. Căci ei n-ajung prin cugetare pânâla a nu mai şti ştiind orice ştiinţă depăşind". Am nădejde că Facultăţile de Teologie din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, precum şi lăudabilele iniţiative ale Facultăţii de Litere în proiectele "Monumenta linguae daco-romanorum" şi "Text şi discurs religios" să se lase cuprinse de acest "foc", de acest "a nu mai şti ştiind". Aceasta pentru ca discursul asupra textului religios să devină propovăduire a Cuvântului, mărturisire a Adevărului.