Cuvântul parohului: Oştean al Măriei Sale!…

2 iulie 1504-2 iulie 2010,

din pomelnice în sinaxare: Sfântul Voievod Ştefan cel Mare Bătrâna Europă, leagăn de civilizaţie şi cultură, cu o istorie fascinantă. O istorie pe care nimeni nu o poate sintetiza în câteva rânduri. Din punct de vedere spiritual şi rezumând şcolăreşte, bătrâna Europă are la bază cel puţin trei stâlpi fundamentali: civilizaţia şi cultura Eladei (de la care a învăţat iubirea de înţelepciune şi democraţia), civilizaţia vechii Rome (dreptul roman e valabil şi azi, iar majoritatea popoarelor europene vorbesc limbi romanice) şi credinţa, cultura şi valorile lumii creştine. Priviţi la cei 2.000 de ani de istorie a Europei care au stat sub semnul crucii şi al Învierii, al libertăţii de creaţie şi cultură creştină şi sigur îmi veţi da dreptate! Divizată în zbuciumata ei existenţă de interese politico-economice, sociale, naţionale, religioase ş.a., asistăm astăzi la refacerea unităţii vechiului continent prin naşterea Uniunii Europene. Naştere care înseamnă, ca orice naştere, creaţie, dar şi durere şi sacrificiu. Măria Sa Ştefan cel Mare a venit pe tronul Moldovei la patru ani după ce Bizanţul cade sub păgâni (1453) şi care după aproape 50 de ani de domnie şi 500 de ani de la trecerea la cele veşnice a fost canonizat. Motivele canonizării sale sunt multe: a fost cinstit de popor ca mare şi sfânt, a ctitorit multe şi vestite mănăstiri şi biserici închinate lui Hristos şi sfinţilor Săi, avea conştiinţa păcatului, se mărturisea şi împărtăşea la Sfântul Daniil Sihastrul, care-i era duhovnic spre cer, participa cu întreaga curte la sfintele slujbe ale Bisericii, a fost cinstit de duşmanii săi, de contemporani, de papa timpului, Sixt VI, care l-a numit "atlet al lui Hristos", iar marele Iorga îl descrie ca "icoană desăvârşită a sufletului poporului român". Dar cea mai simplă şi totodată cuprinzătoare caracterizare i-o face Biserica neamului său, în imnul-acatist ce-i poartă numele: "Bucură-te, Sfinte Ştefan, apărător al creştinătăţii!". Cu siguranţă, credinţa profundă în Hristos i-a marcat toată viaţa, fiind permanent călăuzit de revelaţia rostită de Mântuitorul însuşi: "Fără Mine nu puteţi face nimic!". Nimic durabil. Este şi mesajul pe care marele prinţ creştin şi european îl dă urmaşilor săi, de la Bruxelles şi Bucureşti. Noua Constituţie. Ca orice stat sau uniune de state (sunt voci care vorbesc de refacerea în fapt a vechiului Imperiu Roman), Uniunea Europeană are nevoie de o lege fundamentală, o Constituţie. Nu voi discuta desigur despre complexitatea problemelor ce decurg de aici. Mă voi referi la una doar. Reprezentanţii Bisericilor creştine au cerut imperios, şi pe drept cuvânt, menţionarea importanţei valorilor creştine pentru civilizaţia europeană. Se pare că glasul Bisericii lui Hristos n-a fost auzit. Cauzele, deşi nu neapărat spuse, pot fi multe. Voi zăbovi asupra uneia care mi se pare şi cea mai actuală. Secularizarea este un fenomen trăit personal şi social, în care viaţa persoanei sau a societăţii se organizează ca şi când Dumnezeu n-ar exista. Omul secularizat nu neagă existenţa lui Dumnezeu, dar nu mai sesizează prezenţa lui în creaţie. Când nu se roagă, omul se secularizează, iar poruncile lui Dumnezeu nu mai sunt criterii de orientare a vieţii sale spirituale şi cotidiene. Viaţa veşnică nu mai e un ideal, viaţa se opreşte la mormânt, nu se mai distinge între virtute şi păcat, între viaţa în Dumnezeu şi voinţa căzută în păcat. Comportamentul omului secularizat este materialismul pragmatic, iar rugăciunea îi pare ineficientă, inutilă. Desacralizarea, ca şi comportamentul neopăgân actual, Îl scoate pe Dumnezeu din suflet, dar lasă omul pustiit, în zbuciumul unei libertăţi anarhice şi rătăcitoare, amintindu-ne de declinul societăţii păgâne care a constituit una dintre cele mai hotărâtoare cauze ale prăbuşirii Imperiului Roman. Spunea pe drept cuvânt Dostoievski: "Dacă Dumnezeu n-ar exista, totul ar fi permis". Epoca noastră experimentează tragic aceste cuvinte, declarându-L pe Dumnezeu mort şi anulând ideea de păcat. Lucru observat şi de părintele Gheorghiu, în cartea sa "Ora 25": "Astăzi toate instituţiile lumii vorbesc doar despre drepturile omului, mai puţin sau deloc despre obligaţiile omului, care sunt drepturile lui Dumnezeu". Fenomenul secularizării este actual şi trebuie conştientizat pentru a înţelege lumea în care trăim. Statisticile din UE confirmă: în Suedia şi Finlanda 4% din populaţie merge la biserică, în Danemarca 3%, în Austria 10% s-au declarat atei, iar în Franţa 12%, peste 60% din francezi nu merg niciodată la biserică. Ce să mai spunem de faptul că peste 35% din parizieni sunt necreştini? Şi dacă vorbim de Măria Sa, să precizăm, dacă mai era nevoie, că Ştefan a fost apărătorul lumii creştine, europene, mărturisitor peste veacuri al credinţei dreptmăritoare! Ca şi secularizarea, care, golindu-mă de Dumnezeu, mă lasă pustiit sufleteşte, şi globalizarea este un fenomen despre care se vorbeşte tot mai mult astăzi. Eu, creştin-ortodox fiind, n-am nimic cu ele. Ele însă au cu mine, pentru că lovesc în identitatea mea. Iar eu mă recunosc cetăţean european, dar şi oştean al Măriei Sale Voievodul, binecredinciosul, Sfântul Ştefan cel Mare al Moldovei! (Articol preluat de pe portalul Doxologia.ro)