Cuvântul pelerinului: Mănăstirea Hadâmbu - 20 de ani de rodire

"Ce pustiu ar fi spaţiul dacă n-ar fi punctat de biserici!", exclama, odinioară, Petre Ţuţea. Şi, într-adevăr, ce pustii ar fi dealurile care împrejmuiesc străvechea cetate a Iaşului, dacă n-ar străjui în mijlocul lor un aşezământ monahal ca o rugăciune înflăcărată şi neîntreruptă, care risipeşte prin sfinţenia lui întreaga monotonie a locului.

În cei 350 de ani de existenţă, Mănăstirea "Naşterea Maicii Domnului" din localitatea Hadâmbu, comuna Mironeasa, jud. Iaşi, a trecut prin multe încercări, aşa încât în anul 1990 ajunsese o ruină. Însă, din acel an, mănăstirea a trecut printr-o metamorfoză continuă. Numirea părintelui protosinghel Nicodim Gheorghiţă la cârma acestui schit, devenit mănăstire, a fost o binecuvântare. Cu o obşte relativ mică, în cei 20 de ani, Mănăstirea Hadâmbu a devenit una dintre cele mai frumoase mănăstiri. S-au făcut lucruri mari, cu mijloace puţine, în condiţii grele. S-au construit Biserica "Acoperământul Maicii Domnului", arhondaricul, stăreţia, magazinul bisericesc, muzeul, ferma zootehnică, bazinul de apă, mai multe fântâni, agheazmatarul, zidul de incintă şi, nu în ultimul rând, s-a finalizat asfaltarea drumului ce face accesibilă ajungerea pelerinilor la mănăstire. Alături de slujirea lui Dumnezeu, o componentă complementară vieţii călugăreşti a reprezentat-o slujirea semenilor. Mănăstirea Hadâmbu, prin părintele stareţ Nicodim, şi-a făcut un ţel din sprijinirea celor nevoiaşi, fiind implicată în numeroase acte filantropice, pe care însă smerenia îi opreşte de a le mediatiza. Privind retrospectiv aceşti 20 de ani, se poate spune pe drept cuvânt că mănăstirea a renăscut din propria cenuşă şi, mai mult decât atât, a devenit un punct de referinţă pe harta spirituală a Ortodoxiei româneşti, pentru numeroşii credincioşi care îi trec pragul. Cel care, fără îndoială, a vegheat la toate aceste transformări şi împliniri a fost părintele stareţ, secondat de o mică obşte de monahi, precum şi de numeroşi ucenici care şi-au conjugat rugăciunile cu efortul material pentru ridicarea acestui aşezământ. "În 20 de ani, desigur că Dumnezeu m-a ajutat şi m-a susţinut în timpurile cele mai grele. În 1990, când am venit aici, nu aveam unde să îmi plec capul. Am locuit aproape un an într-un turn de trei metri. Mănăstirea nu mai funcţionase de peste 33 de ani şi arăta ca după război. Fusese părăsită de oameni, însă nu şi de Dumnezeu, căci din rânduiala Lui am ajuns aici... Trei ani trebuia să rezist, atât îmi dăduse ascultare IPS Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor, pe atunci Episcop-Vicar la Iaşi, şi iată că au trecut 20 de ani, şi nu îmi vine să cred câte minuni a făcut Dumnezeu prin oameni şi cum arată mănăstirea astăzi. S-a făcut o biserică nouă, un arhondaric, muzeu, anexe şi toate celelalte. Credinţa în Dumnezeu, rugăciunile către Maica Domnului, răbdarea şi statornicia învăţată de la credincioşi, toate m-au ajutat, căci Dumnezeu îi trimite pe toţi. De asemenea, sunt dator să-i mulţumesc Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, care timp de 20 de ani ne-a fost alături în toate încercările şi ne-a sprijinit prin cuvânt şi faptă", a mărturisit protos. Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu. În acest adevărat "colţ de rai", cum îl numeşte majoritatea credincioşilor care vin aici, o obşte mică, de numai 7 monahi, dă zilnic slavă lui Dumnezeu, prin slujbe de noapte şi de zi, săvârşind cele 7 Laude bisericeşti, încununate de Sfânta Liturghie. "Am pus bază în primul rând pe rugăciune şi pe respectarea rânduielilor monahale, deoarece aici este Casa lui Dumnezeu şi oglinda sufletului nostru. De noi, personal, ne îngrijim destul de mult şi e cazul să facem acelaşi lucru şi cu Casa Domnului, smerenia, disciplina şi curăţenia fiind cartea de vizită a oricărui călugăr", a mai spus protos. Nicodim. Desigur că aceşti ani plini de numeroase realizări se constituie în obligaţia morală ca, şi pe viitor, atenţia şi resursele materiale şi spirituale ale mănăstirii să fie îndreptate spre ajutorarea şi întărirea celor pe care Dumnezeu i-a numit "fraţi ai noştri mai mici". "În ceea ce priveşte planurile de viitor, în primul rând mă gândesc la cei săraci. Îmi doresc din tot sufletul să îi ajut din puţinul mănăstirii. Tradiţia este ca toţi cei ce vin aici pentru sfintele slujbe să primească cazare şi masă gratuit. Dorinţa mea e să fac mai mult şi pentru alte biserici nevoiaşe, din parohii mici, din cătune. Din puţinul nostru, să împărţim şi celorlalţi. Îmi doresc din suflet unitate între preoţii de mir şi mănăstiri. Împreună suntem datori să propovăduim Cuvântul lui Dumnezeu. Aşa cum Dumnezeu S-a milostivit de noi şi ne-a înconjurat de oameni prin care Şi-a îndeplinit planul, şi noi trebuie să ne întoarcem cu recunoştinţă spre semenii noştri", a adăugat stareţul Mănăstirii Hadâmbu.