Cuvântul profesorului: Visul - un al doilea univers sufletesc al omului

Cu toţii visăm. Visăm cu ochii deschişi, dar mai ales cu ochii închişi. Visăm lucruri frumoase sau înspăimântătoare, păcate sau virtuţi, trecut, prezent sau viitor. Unii cred prea mult în visele lor şi trăiesc alimentându-se din ele, socotindu-le vizionare sau predictive, alţii se plâng că nici măcar nu mai pot visa şi de aceea viaţa le este atât de sumbră şi întunecată.

Ne dăm noi, oare, seama cât de bine ne caracterizează visele? Realizăm faptul că acestea dau mărturie clară şi sinceră despre ceea ce este în adâncul sufletului nostru? Visul este ca un fel de oglindă, în care ne întâlnim, în fază nocturnă, cu experienţele care ne preocupă şi ne ocupă timpul în fază diurnă. Gândurile, emoţiile, trăirile, păcatele, virtuţile care ne umplu ziua şi viaţa se reîntorc adesea în somnul şi visele noastre, însă, eliberate de cenzura realităţii şi a discernământului, se dezvoltă până la paroxism. Spre exemplu, dacă cineva are gânduri de mânie asupra cuiva, în vis îşi poate imagina că îl vatămă sau chiar îl omoară, după cum o persoană înclinată spre senzualitate, pofte şi plăceri trupeşti, în stare de somn şi vis îşi poate vedea împlinite, ca în realitate, imaginaţiile sau dorinţele sale. Visul şi lumea lui atât de bogată constituie un univers care nu a fost încă deplin elucidat, după cum nu a fost deplin descifrată nici fiinţa umană şi viaţă ei lăuntrică, infinită în forme, nuanţe şi manifestări. Rolul visului într-o viaţă psihică sănătoasă O primă întrebare la care trebuie să răspundem, într-o avalanşă de tălmăciri şi interpretări ale viselor, începând cu unele puerile, "băbeşti", şi ajungând până la tratate elaborate, de phihanaliză, psihologie a adâncurilor sau a profunzimilor, este cea referitoare la rolul visului într-o viaţă psihică sănătoasă, deşi acest ultim termen este tot mai greu de definit. La această întrebare, răspunsul cel mai bun şi corect ni-l oferă psiho-onirologia sau "ştiinţa viselor", care arată că aceasta face parte din structurile psihice arhetipale ale omului, iar nevoia de a visa este una firească pentru fiinţa umană. O treime din viaţa adultă a omului se petrece în somn sau, după cum spunea Sfântul Ioan Scărarul, fin observator al sufletului omenesc, o treime din viaţă ne-o petrecem în somn, alţii chiar şi mai mult. Fiecare ciclu de o oră de somn include, aproximativ, o secvenţă de 10-15 minute de vis. Vise clasice şi paradoxale/dumnezeieşti; îngereşti sau drăceşti; fireşti sau pur omeneşti Visele sunt împărţite, din perspectivă medicală, în vise clasice, de care subiectul lor îşi aduce bine aminte după încetarea acestora, putând să le descrie chiar în amănunt, şi visele paradoxale, despre care, chiar şi trezită în timpul lor, persoana care a visat nu poate reconstitui nici un fragment. Aşadar, cei care se plâng că nu mai visează au probabil astfel de episoade de vis paradoxal. Pe de altă parte, absenţa totală a viselor în timpul somnului ca şi prezenţa frecventă a coşmarurilor sunt socotite a fi semne ale unor afecţiuni psihice. Prin urmare, cam toţi visăm. Sfinţii Părinţi împart visele în trei categorii: dumnezeieşti; îngereşti sau drăceşti; fireşti sau pur omeneşti. Astfel, se întâmplă ca unii să viseze sfinţi, îngeri, prezenţe dumnezeieşti şi se socotesc a fi "persoane chemate" sau "alese", cu o viaţă duhovnicească îmbunătăţită. Alţii, dimpotrivă, se întâlnesc, în vis, cu arătări înspăimântătoare, chipuri înfricoşătoare şi amăgitoare de demoni, care tulbură şi sperie sufletul. Din acest punct de vedere, Biserica Ortodoxă este foarte circumspectă. Ea nu exclude astfel de manifestări, însă avertizează asupra discernământului de care "visătorul" trebuie să dea dovadă. Sunt numeroase cazurile în care creştini sau creştine au fost ispitiţi de diavol, ajungând nu doar la rătăciri mari, ci chiar la pierderea vieţii din cauza unor astfel de vise. Există, într-adevăr, vise de la Dumnezeu, însă acestea sunt date a fi trăite, la modul autentic, de puţine persoane, cu o viaţă duhovnicească sfântă. Cei care însă au vise cu arătări hidoase şi înfricoşătoare de demoni sunt cei împătimiţi de felurite păcate şi fărădelegi. Or, aceiaşi Sfinţi Părinţi învaţă că fiecare păcat şi patimă se lucrează printr-un duh foarte specializat al "răutăţii" şi este de presupus că aceste duhuri caută să agite, să sperie şi să amăgească bietul suflet păcătos. De cele mai multe ori, atât visele cele dintâi, cu înfăţişări sfinte, cât şi cele din urmă, cu arătări şi închipuiri înspăimântătoare, sunt specifice unor persoane implicate real în acest "război nevăzut" împotriva păcatelor şi a răului. Cum îşi găsesc exprimare patimile în vise Cele mai multe dintre visele noastre sunt, însă, unele fireşti sau naturale, omeneşti. Aceste vise dau mărturie, în mod paradoxal, mai mult decât orice altă formă de manifestare a fiinţei umane: gest, cuvânt, faptă, despre gândurile şi trăirile intime ale respectivei persoane. Provenind din zonele inconştiente sau subconştiente ale sufletului, ele au, de multe ori, o legătură mult mai strânsă cu realitatea decât ne putem noi închipui, constituind expresia pe care o dobândesc, în somn, sentimentele, gândurile, dorinţele, proiecţiile noastre sufleteşti, adică experienţele noastre diurne, din fază conştientă. Acestea sunt, în cea mai mare parte a lor, expresia unor experienţe mai îndepărtate sau mai apropiate de timpul real al persoanei, pozitive sau negative, fericite sau frustrante, arhivate în zonele subconştiente ale sufletului nostru, şi care, asemenea unei furtuni, răbufnesc adesea la suprafaţă. Cuviosul Nichita Stithatul, scriitor filocalic şi ucenic al Sfântului Simeon Noul Teolog, explică foarte concret modul în care poftele sau patimile cuiva îşi găsesc exprimare în somnul şi în visele acelei persoane. Sufletul care este ataşat lucrurilor materiale, plăcerilor trupeşti îşi închipuie în somn "câştiguri de lucruri şi de bani sau chipuri de femei şi împreunări pătimaşe". Sufletul măcinat de furie şi de răzbunare se vede "urmărit de fiare şi şerpi veninoşi şi este năpădit de temeri şi de spaime", împlinindu-şi, prin violenţă, trăirile sale duşmănoase. Sufletul chinuit de patima slavei deşarte sau a mândriei "îşi năluceşte laude şi primiri din partea mulţimii, scaune de stăpânire şi de conducere (...); se vede purtat în trăsuri strălucitoare şi uneori zburând în văzduh şi pe toţi tremurând de covârşirea puterii lui". Aşadar, visul poate fi socotit o a doua lume sau un al doilea univers sufletesc al fiecăruia, o oglindă a sufletului, în care fiecare se întâlneşte cu trăirile sau sentimentele sale, pozitive sau întunecate, însă într-o formă amplificată până la paroxism. Cum să evităm visele urâte A altă posibilă întrebare este cea referitoare la controlul şi discernerea viselor noastre. Sfinţii Părinţi recomandau, pentru evitarea viselor urâte sau păcătoase, înfrânarea de la mâncare şi băutură, cumpătarea sau restrângerea perioadelor de somn şi mai ales citirea şi simţirea rugăciunilor de seară, care aşază sufletul într-o stare duhovnicească specială, ocrotită de puterile îngereşti. În privinţa discernerii lor: de unde vin şi despre ce mărturisesc, scrierile duhovniceşti ortodoxe ne învaţă că recunoaştem aceasta din efectele lor. Atunci când un vis ne sensibilizează, ne aduce pace lăuntrică, ne îndeamnă la smerenie şi pocăinţă, este unul bun. Când, din contra, ne agită, ne îngâmfă, ajungând să ne considerăm virtuoşi, subiecţi ai unor trăiri extraordinare, supranaturale, sunt semne ale unor ispite viclene. În toate şi mai presus de toate, criteriul de maximă obiectivitate îl constituie consultarea cu duhovnicul nostru, care ne va ajuta să discernem asupra viselor şi trăirilor noastre sufleteşti. Aşadar, nici să le primim pe toate ca şi cum ar fi bune şi mântuitoare, nici să le respingem în bloc, asemenea unora păcătoase şi aducătoare de osândă şi pedeapsă, ci să întrebăm un duhovnic încercat, care are darul deosebirii duhurilor, capabil să ne aducă linişte şi mângâiere sufletească. Însă, sfatul cel mai practic îi aparţine tot Sfântului Ioan Scărarul, care, cunoscând numeroasele ispite ce pot veni unora prin vise, spune: "Cel care crede viselor este asemenea celui care aleargă după umbra sa şi încearcă să o prindă".