Cuvântul tânărului: „A educa înseamnă a îndruma spre libertate“

Cuvântul educaţie vine din latinescul „educatio“ - creştere, formare a spiritului. Omul, scrie Kant, este „singura fiinţă care trebuie să fie educată, nefiind condus de către instinct, el trebuie să cucerească prin cultură ceea ce natura i-a refuzat“.

Educaţia, al cărei scop este de a conduce omul spre propria umanitate, comportă, tot potrivit lui Kant, două aspecte: disciplina şi instrucţia. Disciplina este partea negativă a educaţiei. Ea obişnuieşte copilul să suporte constrângerea legilor, ajutând astfel la învingerea sălbăticiei sale originare. Instrucţia este partea pozitivă a educaţiei. Ea reprezintă acţiunea de formare şi îmbogăţire a spiritului prin transmiterea cunoaşterii şi prin studiu. Educaţia reprezintă, în general, dezvoltarea capacităţilor individului, căci a educa înseamnă a îndruma un copil spre libertate. Educaţia creştină a copiilor trebuie concepută de la cea mai fragedă vârstă, pentru că anii copilăriei sunt hotărâtori pentru tot restul vieţii. Părinţii sunt datori să alunge din sufletul copiilor orice tendinţă spre rău şi să cultive aplecarea spre cele bune. După cum ne spune şi Solomon, „începutul înţelepciunii este frica în Dumnezeu“. Copilul trebuie introdus de mic în sânul Bisericii, deoarece la maturitate, când greutăţile îl vor înconjura, va rămâne neatins şi drept. Şi, chiar dacă acest copil va fi învins de vreo patimă şi va apuca pe un drum greşit, de cele mai multe ori se va căi şi se întoarce mai uşor decât cel care nu a primit o educaţie religioasă în anii copilăriei. Părinţii trebuie să se ocupe de educaţia religioasă folosind cuvinte simple, izvorâte din inimă. Să le povestească copiilor despre Naşterea Domnului, despre cei trei magi care I S-au închinat, despre Irod cel rău, să le descrie copilăria Mântuitorului, apoi să continue să le povestească despre Înviere şi Înălţarea la cer a Domnului. Copilul va fi deprins uşor cu astfel de lecturi şi va cere apoi el sigur să i se citească în fiecare zi, din ce în ce mai mult. Nu în ultimul rând, însă, copilul trebuie să înveţe să se roage şi să se bucure de darurile lui Dumnezeu, să le ceară, dar şi să mulţumească pentru ele. Educaţia se face cel mai eficient prin exemplul personal. Pentru o educaţie religioasă, părinţii înşişi trebui să fie evlavioşi şi cu frică de Dumnezeu. Copiii trebuie să trăiască creştineşte şi cu frică în Dumnezeu, numai aşa mai târziu vor fi un exemplu de urmat şi îşi vor respecta şi iubi în mod sincer părinţii şi semenii. În ziua de astăzi, cele mai grave probleme ale societăţii sunt cauzate de faptul că tinerii nu găsesc în familie un sprijin real, spiritual. Aceştia ajung să-şi acuze părinţii că se ocupă prea puţin de viaţa lor, neglijând cel mai important factor în educaţie - comunicarea. Astfel, copiii nu au posibilitatea să dobândească încrederea în ei înşişi. Şi, în loc să fie echilibraţi şi siguri pe ei, sunt profund lipsiţi de sentimentul propriei valori, cultivând ura şi agresivitatea. Orice copil trebuie să simtă că este important pentru părinţii săi, să aibă convingerea că aceştia au puterea de a-l ridica, oricât de grav s-ar întâmpla să greşească. Să simtă că poate conta pe ajutorul părinţilor şi că va fi învăţat să trăiască.