Cuvioasa luptă cu ispitele noastre
„Dimineaţă mă simţeam foarte rău, mă dureau îngrozitor picioarele şi nu mai voiam să plec spre Iaşi. Dar parcă nu mă lăsa sufletul. Cum m-am suit în tren, aşa mi-a dat o putere Sfânta, de nu am mai simţit nimic. Nici la rând nu m-au durut deloc picioarele, deşi acasă mi-e mereu foarte rău“, povesteşte Teodora, o femeie de 75 de ani din Galaţi.
Nu de puţine ori simţim că ni se pun piedici, atunci când vrem să facem o faptă bună sau un pas important pentru sufletul nostru. Uneori, cedăm tentaţiilor. În alte situaţii, luptăm cu ispitele şi nu putem fi decât fericiţi că ne-am dus gândul cel mântuitor până la capăt. Suntem conştienţi că Dumnezeu şi sfinţii lui ne-au fost aproape şi ne plecăm capul, cu smerenie, mulţumind pentru minune.
Aşa se întâmplă cu mulţi dintre pelerinii care vin să se închine, în preajma hramului, la Sfânta Cuvioasă Parascheva. Sunt bucuroşi de întâlnire, dar nu pot să nu se gândească la ispitele care le-a stat împotrivă. „Venim la Sfânta, pentru că am văzut cu ochii noştri şi-am simţit cu sufletul nostru că face minuni. Venim la ea, chiar dacă suntem slabi în credinţă şi avem tentaţia de a amâna anumite momente. Dimineaţă mă simţeam foarte rău, mă dureau îngrozitor picioarele şi nu mai voiam să plec spre Iaşi. Dar parcă nu mă lăsa sufletul. Cum m-am suit în tren, aşa mi-a dat o putere Sfânta, de nu am mai simţit nimic. Nici la rând nu m-au durut deloc picioarele, deşi acasă mi-e mereu foarte rău“, povesteşte Teodora, o femeie de 75 de ani din Galaţi.
Ispitele au bântuit şi sufletele altor credincioşi. „Avem ani mulţi de când ştim de Sfântă, dar abia acum am reuşit să ajungem de ziua ei. Să nu credeţi c-a fost uşor, am avut parte de atâtea piedici! Nu găseam şofer, apoi ni s-a stricat maşina. La final, am zis că venim cu trenul şi tot venim“, mărturiseşte Gianina, din Brăila.
Nimic nu-i mai stă omului împotrivă, după ce înţelege să-şi pună nădejdea în Dumnezeu. Femeia din Galaţi pare dovada: „Bărbatu-meu mi-a spus: Ştii c-a murit o femeie la rând? Credea că mă sperie, dar i-am zis: Şi, dacă oi muri şi eu acolo, n-ar fi bine?! Oamenii mor în fiecare secundă pe străzi, în casele lor sau pe unde apucă. Ce mare cinste, însă, dacă îţi dai sufletul direct în braţele Sfintei!“.