Cuvioasa Matrona de la Hurezi, pildă de vieţuire sfântă

Mănăstirea Hurezi din Arhiepiscopia Râmnicului este un loc cu un har special. Cu o vechime de mai bine de 300 de ani, ctitorie a Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, Mănăstirea Hurezi se pregătește de sărbătoare. La data de 5 mai anul acesta va fi sărbătorită pentru prima dată Sfânta Cuvioasă Matrona de la Hurezi, stareţă a mănăstirii între 1923 şi 1939. Viaţa acestei monahii, intrată în mănăstire din copilărie, de la vârsta de 5 ani, este o pildă de smerenie, ascultare şi iubire de Dumnezeu.

În urma lucrărilor de re­staurare a ansamblului bolniţei şi a reorganizării cimitirului Mănăstirii Hurezi, cu aproximativ un an înainte de a se hotărî canonizarea Sfintei Cuvioase Matrona, au fost găsite în cimitir, în latura de est a unui mor­mânt, osemintele a patru maici: monahia Maximilia Popescu, stareţa mănăstirii între 1874 şi 1876, schimonahia Magnezia Popescu Iancu, stareţă ­între 1922 şi 1923, schimonahia Fevronia, care nu a fost stareţă, şi Sfânta Cuvioasă Matrona, care a fost stareţă între 1923 şi 1939. Primele trei monahii au fost găsite în latura de est a mormântului, iar rămăşiţele pământeşti ale Cuvioasei Matrona în partea de vest. Lângă osemintele ­Cuvioasei Matrona, care s-au mai păstrat, era şi o cărămidă cu numele, anul şi data morţii - 5 mai 1939.

Sfânta Cuvioasă Matrona, ­după numele din lume Maria, s-a născut în anul 1852, la data de 2 august, în Ardeal - Săliștea Sibiului, din părinți binecre­din­cioși. Tatăl ei, Nicolae, cioban ­fiind, a ajuns cu turmele până în părțile Sfântului Munte, iar acolo, fiind mișcat de viața și nevoințele călugărilor, a fost tuns în monahism cu numele de ­Nicodim, iar mai târziu ieromonah, nevoindu-se în apropierea Chiliei Sfântului Sfințit Mucenic Ipatie al Gangrelor. Asemenea și un nepot al Cuvioasei Matrona, părintele Teodosie Domnariu, a ajuns în Sfântul Munte tot la Chilia Sfântului Ipatie, unde s-a nevoit, ajungând mai târziu stareț. La Chilia Sfântului Ipatie se păstrează până astăzi o corespondență între Cuvioasa Matrona și nepotul ei, care a făcut ca amintirea vieții ei să rămână vie până astăzi. La vârsta de 5 ani, Cuvioasa Matrona a mers cu binecredincioasa ei mamă la Mănăstirea Sărăcinești din Vâlcea pentru spovedanie și rugăciune, dar când s-a apropiat timpul întoarcerii acasă, copila Maria, mișcată de darul Duhului Sfânt, nu a mai voit să plece, rămânând în această mănăstire. Mai târziu a fost călugărită, luând numele de Matrona, ducând o viață de smerenie, blân­dețe, tăcere și ascultare.

Exilul forţat după secularizarea averilor mănăstireşti

În anul 1872, odată cu secularizarea averilor mănăstirești, unele mănăstiri au suferit transformări radicale, acesta fiind și cazul Mănăstirii Hurezi, care a devenit mănăstire de maici. Astfel, la anul 1873 au fost aduse la Hurezi maici de la mai multe mănăstiri: Sărăcinești, Mamu, Dintr-un Lemn și Surpatele. Cuviosul Orest Baldovin, ucenic al Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, l-a povățuit pe Episcopul de atunci al Râmnicului, Atanasie Stoenescu, să strângă la Hurezi această obște de măicuțe pentru continuarea vieții monahale. Printre aceste maici se afla și smerita călugăriță Matrona, care, făcând ascultarea cuvenită, a venit la frumoasa mănăstire a Brâncovenilor, unde a dus o viață de nevoință și ascultare, totdeauna la biserică, cu dragoste către maicile din obște, dar și foarte milostivă. Fiind prețuită de maici pentru viața ei duhovnicească, la 18 aprilie 1923 având vârsta de 71 de ani, a fost aleasă stareță pentru o perioadă de doi ani, povățuind și îndrumând obștea cu multă dragoste și credință. Evident că vremurile erau grele și ispitele pe măsură. La anul 1925, sub ascultarea Episcopului Vartolomeu Stănescu al Râmnicului, Cuvioasa Matrona s-a străduit mult să pună o rânduială bună și să facă viață de obște, după regulile și învățăturile Sfinților Părinți. Au existat multe împotriviri din partea unora dintre maici, altele cârteau, iar altele plecau din mănăstire în sat. În fața acestei grele încercări, Cuvioasa Matrona, văzând risipirea maicilor, a mers la chiliile tuturor, îndemnându-le la ascultare, sărăcie de bunăvoie, la trăirea în viața de obște așa cum au trăit toți călugării de-a lungul secolelor. Tot atunci, ­Cuvioasa Matrona, bătrână și bolnavă, a hotărât să se retragă, sprijinind-o cu tot ce putea pe noua stareță, schimonahia Epiharia Moisescu, o altă stareță vrednică a Mănăstirii Hurezi, sub care s-a statornicit viața de obște în mănăstire. În anul 1926, Cuvioasa Matrona, fiind foarte bolnavă, dar având multă cre­dință și evlavie la Maica Domnului, a fost vindecată în chip minunat, ducându-și mai departe viața în liniște, ascultare și rugăciunea lui Iisus și nelipsită de la slujbele bisericii.

Îndrumătoare înţeleaptă şi bună chivernisitoare

Întotdeauna îndemna maicile la statornicie, rugăciune și ascultare. Mutarea la cele veșnice a venit în anul 1939, în ziua de 5 mai. Primind înștiințare că trebuie să se mute din viața aceasta, cu trei zile înainte de adormire, și-a chemat ucenicele, maica Olimpiada și maica Gherasima, pe care le-a povățuit să trăiască în dragoste frățească una cu alta, iar maicile toate în smerenie și ascultare, sărăcie de bunăvoie, statornicie în mănăstire și nelipsirea de la biserică, deoarece nelucrarea acestora îl despart pe monah de Hristos. Înainte de a-și încredința sufletul lui Hristos, Cuvioasa Matrona s-a îmbrăcat în hainele de călugărie, s-a culcat pe pat și a rugat să i se citească Acatistul Bunei Vestiri, iar la sfârșitul acatistului, când ucenica a rostit condacul „Apărătoarei Doamne”, Cuvioasa Matrona a zis și ea: „Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară”. A fost îngropată în cimitirul mănăstirii, iar numele de pe cruce s-a șters odată cu trecerea timpului. Datorită lucrărilor de restaurare de la ansamblul bolniței Mănăstirii Hurezi, mai multe morminte au fost strămutate, printre care și cel în care au fost descoperite cărămida și osemintele maicii ­Matrona, având o mireasmă foarte plăcută. Vestea propunerii pentru canonizare ne-a încre­dințat că Sfânta Matrona a ales să fie ocrotitoare și călăuză duhovnicească pentru obștea noastră, aducându-ne bucurie și întărire, dar și o chemare la răbdarea ­tuturor greutăților.