Trufiile tinereții

Marele scriitor român Marin Preda nota în romanul său Cel mai iubit dintre pământeni că „tinerețea este o trufie, rareori o valoare” (Marin Preda, Cel mai iubit dintre pământeni, vol. I, București, Ed. Litera Internațional, 2009, p. 23). O concluzie poate amară, dar pe care adulții, privind în urmă, pot să o certifice în propria viață mai mult decât ar dori să recunoască. De altfel, și Psalmistul recunoaște cu smerenie: „Păcatele tinereților mele și ale neștiinței mele nu le pomeni” (Psalmi 24, 7). Unele greșeli săvârșite în tinerețe se pot dovedi foarte costisitoare, iar altele ne pot marca pentru tot restul vieții.

Orice început este greu. Te afli în perioada adolescenței sau la sfârșitul ei. Ai tot viitorul înainte și crezi că vei cuceri lumea, că vei lăsa ceva în urma ta care va schimba poate din temelii viața altora. Însă este doar un puseu de entuziasm sau o trufie neștiutoare, pentru că încă nu ai dat piept cu viața, cu grijile ei, cu fricile ei, cu deziluziile care te așteaptă necruțătoare după colț, cu realitatea morții celor din jur și, implicit, și cu a ta, care pare foarte îndepărtată, dar care nu va zăbovi să vină într-o bună zi. Lipsit fiind de repere, te poți rătăci lesne. Neavând pe nimeni care să te îndrume sau neascultând nici un moment de ceea ce alții vor să te învețe, te pregătești singur pentru eșecuri, care nu vor întârzia să vină și care te vor pune pentru prima dată - nu va fi și ultima! - la pământ. Prima trufie, cea a dorinței de a izbândi doar prin tine însuți, va sfârși prin a fi îngenuncheată. Pentru că avem nevoie de ceilalți, avem nevoie de oameni-model, fie și numai pentru a-i analiza îndelung, a le identifica în mod corect calitățile și defectele, a păstra din exemplul lor ceea ce ne este de folos și a ne detașa sufletește de erorile pe care aceștia le-au făcut. Tânărul are nevoie, prin urmare, să se înscrie într-o tradiție, urmând exemple bune anterioare sau contemporane cu el. Împăratul Marcus Aurelius spunea, de altfel, că „nu vei fi în măsură să dai îndrumări, în ceea ce se referă la scris sau la citit, înainte să fi fost îndrumat la rândul tău. Acest aforism este cu atât mai mult adevărat pentru viață” (Marcus Aurelius, Către sine, trad. de M. Peucescu și D. Burtea, București, Ed. Minerva, 1977, p. 232).

A doua trufie este să crezi că știi deja tot. Impulsivitatea se hrănește cu acest orgoliu al neștiinței. Cu cât știi mai puțin și cu cât aroganța interioară este mai prezentă, cu atât ești mai tentat să crezi că ai descoperit în propria ta ființă un tezaur nesecat de idei și planuri care depășesc cu mult posibilitățile de înțelegere ale celor din jur. Încă o dată, te lași amăgit cu ușurință. Oare crezi, fie și pentru o clipă, că tocmai ție, care abia ai deschis ochii asupra realității, ți s-au descoperit scurtăturile pe care cei mai în vârstă, înaintea ta, nu au știut să le valorifice suficient? Nu, este doar suficiența de sine cea care îți creionează o realitate care, de fapt, nu există. Ai nevoie să citești, ai nevoie de o documentare reală, de sudoarea studiului și de întrebările care te vor ajuta să cauți răspunsuri. Un tânăr care nu întreabă nimic sfârșește de regulă prin a-și adresa întrebările importante la vârsta la care alții așteaptă deja de la el răspunsurile potrivite. Și poate că ar fi bine să medităm la cuvântul plin de discernământ al poetului Robert Browning: „Ignoranța nu este inocență, ci păcat” (apud Cugetări engleze, antologie, traducere, indice de autori și titluri, indice tema­tic, bibliografie de Horia Hulban, Brândușa Popescu, Dumitru Dorobăț, București, Ed. Albatros, 1980, p. 235).

A treia trufie este cea a grabei sau, după caz, a lenei. Un tânăr care nu se grăbește, care își ia metodic fiecare sarcină în parte și lucrează atent la îndeplinirea ei, care are un țel bine stabilit de la care nu se abate, care muncește în fiecare zi, nu poate să nu ajungă un adult matur, hotărât și bine pregătit. „Munca stăruitoare învinge totul” [Labor omnia vincit improbus], spunea poetul latin Vergilius (Georgica, 1, 145-146). Și poate că tocmai aici se cern cei mai mulți tineri - se grăbesc pentru ceea ce nu contează și ezită în fața a ceea ce face diferența. Cât despre lentoarea născută din lenevie, ea devine deja o problemă care se extinde tot mai des în rândul tinerilor. Această lentoare este, în primul rând, una a gândirii, abia apoi devine una care ține de ordinul gesturilor și acțiunilor concrete. Și uite așa uităm de vechiul proverb oriental care ne învață cu înțelepciune că „în copacul leneviei crește foametea”.

A patra trufie constă în a te baza pe lucrurile exterioare - averea familiei, relațiile părinților, statutul social, stabilitatea unui viitor într-o funcție deja la îndemână. Dependența aceasta conduce inevitabil la suficiență de sine, la o lenevire interioară, la a fi veșnic apatic tocmai pentru că ți se pare că totul este neclintit și vei avea parte de un succes facil. Însă uiți, astfel, că fântânile tale interioare rămân acoperite, că nu vei vărsa nici o picătură din sângele tău pentru a obține ceva important în viață și, prin urmare, nu vei gusta nici lacrimile sărate ale eșecurilor care te pot maturiza, nici bucuria surâsului biruințelor pentru care ai muncit până la suprasaturare. José Ortega y Gasset observa, de altfel, cu finețe, că, în zilele noastre, „copilul răsfățat este moștenitorul care nu se comportă altfel decât ca moștenitor. De data aceasta, moștenirea este civilizația - bunăstarea, siguranța, pe scurt, avantajele civilizației” (José Ortega y Gasset, Revolta maselor, trad. de Coman Lupu, București, Ed. Humanitas, 2007, p. 133). Dar moștenirea rămâne, ca întotdeauna, un fapt nesigur...

În concluzie, tinerețea este vârsta la care trufiile de tot felul ajung să ne dea târcoale. Însă, dacă avem răbdarea și smerenia de a învăța de la persoanele cu experiență, dacă ne recunoaștem ignoranța și luptăm împotriva ei, dacă evităm graba și lenevirea și muncim metodic și dacă nu ne bazăm sufletește numai pe avantajele materiale sau, în general, exterioare, ci ne străduim să aducem o contribuție reală, atunci putem învinge aceste prime obstacole în calea către maturizarea deplină și fericită. Și să nu uităm acest cuvânt minunat al Ecclesiastului: „Bucură-te, omule, cât ești tânăr și inima ta să fie veselă în zilele tinereții tale și mergi în căile inimii tale și după ce-ți arată ochii tăi, dar să știi că, pentru toate acestea, Dumnezeu te va aduce la judecata Sa. Alungă necazul din inima ta și depărtează suferințele de trupul tău, căci copilăria și tinerețea sunt deșertăciune” (Ecclesiastul 11, 9).