„Dacii în curbura Carpaţilor“, expoziţie la Miercurea Ciuc

Data: 15 Feb 2010

Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe a deschis, la secţia sa din Miercurea Ciuc, o expoziţie de arheologie cu tema: „Dacii din Curbura Carpaţilor“. Zeci de vase ceramice, podoabe, vârfuri de săgeţi, obiecte de bronz şi argint folosite pentru vestimentaţie, monede sau statuete au fost prezentate iubitorilor de istorie din municipiu. Expoziţia reuneşte, pentru prima dată, piesele cele mai reprezentative descoperite în cinci situri aflate de-o parte şi de alta a Carpaţilor de Curbură. Este vorba de şantiere de la Cârlomăneşti - „Cetăţuia“, Pietroasa Mică - „Gruiu Dării“, Olteni - „Cariera de nisip“, Covasna - „Cetatea Zânelor“ şi Racoş - „Tipia Ormenişului“. Pe lângă acestea sunt incluse şi două tezaure excepţionale, în replică, reprezentative pentru această zonă, şi anume tezaurele dacice de la Surcea, din judeţul Covasna, şi Sâncrăieni, din judeţul Harghita. „Această expoziţie încearcă să facă o sinteză a cercetărilor din ultimii 20 de ani, cu piese spectaculoase, care merită văzute“, a spus arheologul Radu Zăgreanu, conform Agerpres. La organizarea expoziţiei au participat cinci muzee - Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Muzeul Judeţean Buzău, Muzeul Judeţean de Istorie Braşov şi Muzeul Brăilei.