Daruri pentru vârstnicii de la Mănăstirea Buciumeni din partea preoților din Fălticeni
Preoții din Protopopiatul Fălticeni au organizat la începutul Postului Mare mai multe acțiuni social-filantropice pentru toate persoanele aflate în instituțiile medicale și de ocrotire socială.
Pentru bătrânii îngrijiți la Căminul de vârstnici de la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” - Buciumeni din municipiul Fălticeni, ziua de 8 Martie va rămâne unul dintre cele mai frumoase momente petrecute de când sunt în grija și ocrotirea acestui așezământ. În după-amiaza acestei zile, când pe plan internațional se sărbătorește Ziua Mamei, părintele protoiereu Adrian Dulgheriu le-a vizitat, împreună cu elevii de la Școala Gimnazială din Leucușești, pe cele 38 de bunicuțe aflate în grija căminului, cărora le-au adus daruri și urări specifice.
Fiecare vârstnică a primit câte un pachet ce a conținut fructe, dulciuri și obiecte de igienă personală, dar și câte o floare dăruită de către elevii coordonați de învățătoarea Camelia Maftei. Împreună cu aceste daruri, la final elevii au pregătit un recital de cântece și poezii dedicate mamei. Bătrânii, la rândul lor, și-au arătat aprecierea de a fi în mijlocul elevilor, mulțumindu-le.
Maica stareță, stavrofora Maria Mălăescu, a mulțumit inițiatorilor și participanților pentru vizită, pentru daruri, pentru cântece și poezii, subliniind că aceste momente sunt o alinare pentru beneficiarii acestui așezământ.
„Mulțumim maicii starețe Maria pentru purtarea de grijă pe care o are față de seniorii noștri. Încercăm și noi, după a noastră putere, să nu vă lăsăm să vă simțiți singuri și dați uitării. Am putut citi bucuria de pe fețele dumneavoastră de cum ne-ați întâmpinat. Plecăm de fiecare dată de aici cu sentimentul că am reușit să așezăm un zâmbet pe fețele dumneavoastră încărcate de ani, dar și de suferință. «Anul omagial al pastorației părinților și copiilor» și «Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români», declarat în Patriarhia Română, ne responsabilizează pe noi preoții la un mai mult efort de a veni în sprijinul celor care au, mai mult ca oricând, nevoie de sprijinul nostru”, a concluzionat la finalul activității părintele protoiereu Adrian Dulgheriu.