De la cifre şi calcule a ajuns olimpic naţional la religie
Premiul întâi la disciplina Istoria Bisericii Ortodoxe Române, acordat în cadrul Olimpiadei Naționale de Religie - Cultul Ortodox, pentru seminarii și licee teologice, i-a revenit anul acesta lui Vlad Constantin. Olimpicul este elev în clasa a XI-a, secţia Teologie Ortodoxă, la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” al Mănăstirii Neamț. Pasionat de matematică în gimnaziu, Vlad spune că a ales să studieze teologia pentru că „Biserica îmi oferă linişte sufletească”. Cum a ajuns la performanţa obţinută, care este opinia sa referitoare la sistemul de învăţământ românesc şi ce valori îi ghidează tinereţea sunt câteva dintre întrebările la care seminaristul nemţean a acceptat să ne răspundă.
Vlad, celor care nu te cunosc ce le poţi spune despre tine?
M-am născut în anul 1998, în satul Stejaru, din comuna Farcașa, județul Neamț. Mai am un singur frate, Alexandru. El și părinții noștri, Gavriil și Mihaela, mi-au arătat cât de important este să crești și să te dezvolți într-un mediu frumos, creștinesc. De aceea, consider că vârsta cea neprihănită a fost asemenea unei oglinzi care reflectă primele imagini în viața de mai târziu. „Familia de acasă” este una mică, într-adevăr, dar am avut bucuria să cresc fizic și duhovnicește într-o „familie mare”, cea a Bisericii, a parohiei din satul meu de munte, păstorită cu multă dăruire de părintele paroh Mihai Ciprian.
De ce ai ales să urmezi o şcoală teologică?
Cu toate că am fost destul de bun la matematică, eram mai atras de Biserică decât de cifre și calcule. Profesoara de matematică din gimnaziu, căreia îi datorez mulțumirile mele pentru faptul că m-a ajutat să înțeleg această știință a numerelor, își dorea nespus ca eu să urmez un liceu militar sau cu profil matematică-informatică. Totuși, dorința pentru teologie era adânc înrădăcinată în sufletul și mintea mea, încă de la vârsta de 7 ani, când m-am spovedit pentru prima oară. După cea dintâi spovedanie la preotul Mihai Ciprian, pot spune că m-am simțit din ce în ce mai atras de Biserică și de liniștea sufletească pe care aceasta mi-o oferea.
Care a fost atmosfera la Olimpiada Naţională de Religie din acest an?
Având în vedere că Olimpiada Națională de Religie din acest an a avut loc în școala la care studiez, Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, pot spune că m-am simțit ca acasă. Atmosfera a fost una de liniște și prietenie, marcată totuși de încărcătura emoțională specifică unei competiții de asemenea anvergură, la care au participat în jur de 120 de colegi seminariști din toată țara.
Cui datorezi performanţa obţinută?
În primul rând, pun acest premiu pe seama lui Dumnezeu, fără a Cărui voie și ajutor nu aș fi reușit să-l obțin. În al doilea rând, premiul se datorează în cea mai mare parte profesorului coordonator, pr. prof. arhim. Mihail Daniliuc, care m-a sprijinit cu tărie, punându-și toată încrederea în mine. De asemenea, aduc mulțumiri părintelui director Ioan Mihoc și tuturor profesorilor care m-au susținut pe drumul spre această reușită.
Cum a contribuit profesorul îndrumător la izbânda ta?
Părintele profesor arhim. Mihail Daniliuc, egumen al Schitului Vovidenia, este cel fără de care nu aș fi obținut această reușită. M-a sprijinit cu materiale pentru aprofundarea studiului, cu teste și evaluări din materia învățată și, cel mai important, mi-a fost aproape. M-a motivat să învăț din ce în ce mai mult și să am încredere în mine. Am simțit că între mine şi profesorul îndrumător a fost o colaborare strânsă, devenită chiar comuniune, asemenea unei relații duhovnic-ucenic.
Cât timp ai dedicat studiului?
Pregătirea a început într-un mod nu foarte intens încă din vacanța de vară, după terminarea anului al doilea de seminar. A continuat pe parcursul anului al treilea, iar de la începutul Postului Mare am dedicat tot timpul studiului la această disciplină, fiind învoit de la orele de curs.
Ce părere ai despre sistemul de învăţământ românesc?
Din punctul meu de vedere, învățământul românesc este unul de calitate. Mulți dintre elevi se plâng de faptul că metodele de predare sunt învechite, iar materia este prea abundentă, însă eu nu sunt de aceeași părere. Pregătirea elevilor români se poate observa în special la concursurile și olimpiadele internaționale, unde aceștia obțin rezultate onorabile. Așadar, consider că învățământul românesc este unul care dă cu adevărat roade.
În ce măsură a contribuit ora de religie la formarea ta ca viitor teolog?
S-a scris mult despre rolul educației religioase, despre prezența preotului în școli, despre echilibrul adus de ora de religie în viața tinerilor de astăzi. Nu aș vrea să repet astfel de lucruri. Este atât de evidentă importanța educației religioase la vârsta școlară, încât numai cei orbiți de orgolii, aflați ei înșiși într-o degringoladă spirituală, ba chiar morală, nu pot sau nu vor s-o înțeleagă. Eu am avut bucuria să mă fi născut într-o familie credincioasă, fiind crescut și educat în acest spirit, dar o parte dintre foștii mei colegi nu au avut această șansă. Or, tocmai de aceea este atât de importantă ora de religie în școli: ca să adauge deprinderilor religioase de acasă cea mai importantă știință - cea a mântuirii sufletului. Iar în cazul în care elevul, în familie, nu are de la cine învăța chestiuni elementare despre Dumnezeu, ora de religie se dovedește cu adevărat fundamentală.
De asemenea, profesorii de religie trebuie să facă ora lor una antrenantă pentru a-i atrage pe copii. De aceea, când eram în clasele de gimnaziu, acest aspect m-a motivat să îmi doresc să devin chiar profesor de religie, un profesor care să-și fascineze elevii cu obiectul pe care îl predă.
Ce ne poţi spune despre valorile care îţi călăuzesc paşii în viaţă ?
Valorile după care îmi ghidez viața sunt: familia, spiritualitatea, educația, prietenia, sinceritatea și liniștea sufletească - una din cele mai importante necesități ale mele și, cred eu, ale omului în general.
Te-ai gândit ce vrei să realizezi în plan profesional după terminarea studiilor?
Dorința mea de a deveni preot există tocmai din anii când eram la școala primară. De-a lungul timpului, s-au mai adăugat și altele, astfel încât, în momentul de față, cel mai mult îmi doresc să devin profesor universitar la Facultatea de Teologie. Însă Dumnezeu, Care pe toate le rânduiește bine, sper că mă va rândui la locul potrivit mie.