De la Eugene Rose la Cuviosul Serafim Rose: o prefacere întru Hristos

Eugene Rose? Un tânăr însetat de adevăr. Dornic să găsească o breșă prin care sufletul să iasă dintre prea strâmtele limite ale văzutului, pieritorului.

Pe urmele profetului noii lumi, Nietzsche, a vrut să-L ucidă pe Dumnezeu în adâncul inimii sale. Deicidul însă nu l-a eliberat. L-a lăsat pradă unui gol, unui pustiu lăuntric pe care practica meditației orientale l-a întețit.

Rene Guenon i-a relevat importanța tradiției. A îndrăgit înțelepciunea chineză, mergând la sursa ei. L-a atras îndeosebi ideea metafizică a omului-sacerdot care unește cerul cu pământul. Desăvârșirea umană, ca rezultat al întâlnirii între efortul ascetic al ființei umane și harul dumnezeiesc, a descoperit-o în persoana Sfântului Ioan Maximovici. Sfântul Ioan Noul Făcător de Minuni l-a născut a doua oară, cufundându-l în apa vie a botezului. Urmând chemarea Domnului, Eugene s-a preschimbat în smeritul și blândul monah Serafim. A lepădat filosofia omului, îmbrățișând Ortodoxia - filosofia Sfnților Părinți. A apărat-o în toate războaiele purtate în interiorul și în afara granițelor ei - venite din partea ideologiilor modernității sau din Orientul avid de prozeliți.

A reușit un lucru rarisim: și-a răstignit rațiunea - coroana intelectualilor! - pe crucea izbăvitoare a lui Hristos.

A sădit în nordul Americii sămânța spiritualității Optinei, specifică vechii Rusii, înfățișându-le tinerilor convertiți adevăratele modele ale desăvârșirii: sfinții Bisericii din catacombe, țarul mucenic Nicolae al II-lea, sfinții care au cunoscut prăbușirea vechiului imperiu și zorii apostaziei regimului bolșevic - Sfântul Ignatie Brianceaninov, Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfântul Ioan de Kronstadt.

A vorbit, ca un profet al vremurilor de pe urmă, despre ceea ce am început noi să trăim acum: comunizarea tiranică a întregii lumi (ce este altceva ideologia corectitudinii politice, care s-a instaurat îndeosebi în Europa, anihilând libertatea persoanei?), edulcorarea și falsificarea adevăratei Ortodoxii prin punerea între paranteze a duhului nevoitor, a luptei cu propriile patimi și reducerea credinței ortodoxe la nivelul unei simple ideologii, menită să sporească fericirea terestră, să grăbească venirea Antihristului, înaintea căruia își vor pleca genunchiul nu doar conducătorii politici ai lumii, ci și reprezentanții religiilor oficiale. A vădit ca nimeni altul demonii ideologici: nihilismul (inclusiv cel politic, mascat sub glazura fascismului, comunismului, liberalismului, socialismului), evoluționismul, ecumenismul, serghianismul, mentalitatea de Disneyland a societății de consum.

Cuviosul Serafim Rose ne-a reamintit de unde venim (prin tâlcuirile sale la „Cartea Facerii”) și încotro ne vom duce, în ce lumină sau foc ne vom petrece veșnicia (ne-a descris calea în cartea sa, „Sufletul după moarte”).

Părintele nostru Serafim ne-a reamintit că realismul duhovnicesc (să-ți cunoști limitele proprii, patimile, să nu te crezi mai breaz decât alții), smerenia și „Ortodoxia inimii” (trăirea creștină compătimitoare față de durerea semenilor), nicidecum legalismul, sunt trăsăturile care ne fac creștini autentici. Nu creștini doar închipuiți.