Decembrie 1942: Din pastorala de Crăciun a mitropolitului Visarion Puiu de la Odesa
Într-un număr recent al ziarului am reliefat câteva din gândurile mitropolitului aşternute în jurnalul pe care îl ţinea în vremea conducerii de la Misiunea ortodoxă română din Transnistria. Abia sosit la Odesa, ierarhul a întocmit o pastorală de Crăciun, care a fost citită în toate bisericile ortodoxe din Transnistria, şi din care spicuim: "Iubiţi fii în Domnul, iată a trecut anul de când fâşia de pământ, ce se întinde între Nistru şi Bug, a fost slobozită de păgâni. Moldovenii şi ruşii băştinaşi pot acum răsufla mai uşor, scăpând de jugul celor fără Dumnezeu, care un sfert de veac au stăruit să ţină şi acest ţinut în întuneric, groază şi frica morţii. Dragii mei, iată s-au adeverit cuvintele psalmistului: Domnul pedepseşte, însă pradă morţii nu dă şi în ziua scârbei v-a auzit şi v-a trimis izbăvirea. Să mulţumim bunului Dumnezeu şi să stăruim ca viaţa noastră să fie aşa, încât milele sale niciodată să nu se îndepărteze de noi... Iubiţi credincioşi, cunoaşteţi mai bine ca oricine că, în zilele triste ce s-au strecurat, stăpânitorii voştri au stăruit să semene cea mai groaznică despărţire şi ură între voi. Prin slăbiciunile unora şi prin scăderile altora, duşmanii omenirii au izbândit să învenineze toate ramurile vieţii obşteşti; mai ales lupta cea mare a fost dusă împotriva lui Hristos şi a Bisericii. Iată acum un prilej bine-venit să vă arătaţi iubirea voastră de fraţi şi, unindu-vă în acelaşi gând şi în acelaşi suflet creştin, să înlăturaţi din mijlocul vostru tot ce e necreştinesc şi tot ce e zâzanie semănată de fiii pierzării de ieri. Este trebuitor să zidiţi din nou şi să înnoiţi sfintele lăcaşuri batjocorite şi pângărite de cei fără Dumnezeu, să ridicaţi vrednicia din om, să întăriţi aşezările vieţii morale obşteşti, să întăriţi familia pe temeliile învăţăturii evanghelice, să creşteţi tineretul în duhul vieţii creştineşti, să treziţi în suflete dragostea pentru omenie, să vă ajutaţi unul pe altul - înlăturând dintre voi ura, vrajba, desfrânările şi nemaipomenita cruzime, sub semnul cărora s-au scurs în vremea stăpânirii bolşevice... Dumnezeu cel mare şi puternic, care a ocrotit neamul nostru în decursul veacurilor şi de data aceasta să aibă în paza lui pe toţi cei ce cu jertfa vieţii aduc pace şi izbăvire lumii... Şi în aceste zile mari de sărbători ale Naşterii Mântuitorului Hristos chem asupra voastră binecuvântarea lui Dumnezeu şi trimit tuturor urarea mea arhipăstorească, plină de căldură şi dragoste părintească.