Decretul 410. Context istoric şi consecinţe defavorabile Bisericii

Ieri, 18 noiembrie 2009, în Sala sinodală din Reşedinţa patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc şedinţa comemorativă a Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc, cu tema: „Decretul 410/1959 privind reglementarea vieţii monahale. Context istoric şi consecinţe defavorabile Bisericii“.

Şedinţa a fost deschisă de către Întâistătătorul Bisericii noastre, care a evidenţiat că, în urma decretului din 1959, împreună cu mona-hii şi monahiile au suferit şi clerici, iar în mănăstirile care s-au închis au fost şi ostenitori mireni. În continuare, pentru înţelegerea mai clară a aspectului juridic al acestui decret, cât şi a contextului istoric ideologic, politic în care decretul a fost emis, precum şi pentru evidenţierea consecinţelor din punct de vedere social şi spiritual ale acestui decret nefast, au susţinut comunicări pe această temă părintele Ionuţ Corduneanu, jurist şi consilier patriarhal - Cancelaria Sfântului Sinod, Oficiul juridic, domnul dr. George Enache, istoric, şi domnul Adrian Nicolae Petcu, istoric. În încheiere, Patriarhul României a remarcat faptul că patriarhul de vrednică pomenire Justinian a apărat monahii şi monahiile din mănăstiri, dând o interpretare foarte înţeleaptă şi apologetică Decretului 410. „Vedem cu foarte mare recunoştinţă cum un om înţelept, care a iubit Biserica, a încercat să găsească modalităţi de interpretare a Decretului 410 în favoarea bisericii, în favoarea monahilor“, a spus PF Patriarh Daniel. „Trebuie să intensificăm recunoştinţa noastră faţă de memoria acestui patriarh luptător“ De asemenea, Părintele Patriarh a evidenţiat că Arhiepiscopia Bucureştilor a fost eparhia în care s-a aplicat cel mai puţin, cu cea mai puţină stricteţe acest Decret 410, toate aceste adevăruri fiind confirmate prin studiul Arhivelor Securităţii, şi, de asemenea, a arătat că patriarhul Justinian a încurajat pe toţi cei care doreau să se întoarcă în mănăstiri după ce au plecat. În acest cuvânt evocator, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mai subliniat că pentru toate aceste aspecte, care arată o luptă deosebit de grea şi în acelaşi timp un curaj şi o perseverenţă de păstor de suflete, trebuie insistat mai mult pentru a avea o imagine completă a păstoririi patriarhului Justinian. „Pentru toate aceste strădanii, şi eforturi, şi lupte duhovniceşti împotriva unui regim totalitar comunist, trebuie să intensificăm recunoştinţa noastră faţă de memoria acestui patriarh luptător, păstor de suflete. Trebuie să învăţăm din exemplul patriarhului Justinian cum să apărăm Biserica şi astăzi. Deşi contextul este diferit, o anumită atitudine anticlericală şi antimonahală se perpetuă de la iluminism încoace sub forme sau expresii diferite, dar totuşi constante. Există o tendinţă de a reduce rolul Bisericii în societate şi, în acelaşi timp, de a reproşa Bisericii că nu se implică suficient în societate. Există o tendinţă de a considera rugăciunea ca o inutilitate, ca o neproductivitate, ca timp pierdut. Noi considerăm însă rugăciunea ca cea mai importantă activitate, pentru că nu modelează lumea din jurul nostru, din exteriorul nostru, ci lumea din interiorul nostru. Vidul secularizării este teama de interioritate, iar dacă interioritatea noastră este plină de comuniunea omului cu Dumnezeu Cel veşnic, creatorul universului, atunci omul se simte la adevărata lui demnitate de partener de dialog veşnic cu Dumnezeu“, a spus Patriarhul României. Astăzi, la Catedrala patriahală din Bucureşti, în cadrul Sfintei Liturghii vor fi pomeniţi cei care au pătimit din cauza Decretului 410, iar la final va fi săvârşită slujba Parastasului. Decretul prigoanei monahilor Concluziile şedinţei comemorative a Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc cu tema: „Decretul nr. 410/1959. Context istoric şi consecinţe defavorabile Bisericii“ În cadrul Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc, întrunită în data de 18 noiembrie 2009 în şedinţa comemorativă cu tema: „Decretul nr. 410/1959. Context istoric şi consecinţe defavorabile Bisericii“, ca urmare a comunicărilor susţinute, s-au desprins concluziile: 1. Decretul nr. 410/1959 a constituit unul dintre cele mai mari abuzuri împotriva Bisericii Ortodoxe Române, reprezentând încă de la adoptare o prevedere neconstituţională raportat chiar la Constituţia din anul 1952, sub regimul căreia a apărut, Constituţie care garanta libertatea şi autonomia cultelor. El este o dovadă a îngrădirii libertăţii de credinţă pe care o impunea regimul comunist ca politică de stat. 2. Decretul a fost adoptat în urma refuzului constant al ierarhiei ortodoxe de a-şi asuma „din proprie iniţiativă“ vreo decizie defavorabilă monahismului, aşa cum ar fi dorit regimul comunist. 3. Aplicarea Decretului nr. 410/1959 a fost abuzivă de la început, din cauza caracterului retroactiv ce i s-a dat şi zelului manifestat de organele represive ale regimului. 4. Mulţi dintre ierarhii Bisericii Ortodoxe Române din acea perioadă au încercat prin diferite mijloace să împiedice sau măcar să tergiverseze aplicarea prevederilor decretului. Se remarcă în mod deosebit activitatea consecventă a vrednicului de pomenire patriarh Justinian, care a reuşit, printr-o strategie bine pusă la punct şi argumentată, să reducă la minimum pierderile cauzate prin aplicarea decretului. 5. Unul dintre motivele oficiale ale adoptării decretului a fost nivelul slab al vieţii duhovniceşti din mănăstiri. Evenimentele ulterioare au arătat că cei alungaţi din mănăstiri şi prigoniţi au respectat în majoritatea covârşitoare voturile monahale, semn al vitalităţii şi sănătăţii spirituale a vieţii monahale din epocă. 6. Abrogarea prin Legea nr. 178/2002 a Decretului nr. 410/1959, din cauza demersurilor repetate ale vrednicului de pomenire patriarh Teoctist, este o consecinţă firească a inaplicabilităţii sale după 1990 şi o recunoaştere oficială a caracterului său abuziv şi arbitrar. În acelaşi timp, s-a remarcat faptul că nici până în prezent monahii alungaţi din mănăstiri nu sunt incluşi în actele normative reparatorii şi compensatorii care au vizat persoanele persecutate de regimul comunist. 7. Exprimând speranţa că astfel de intervenţii abuzive ale statului în viaţa cultelor nu vor mai fi posibile, participanţii au subliniat că noul pericol pentru Biserică îl reprezintă fenomenul secularizării care înlocuieşte forţa brutală cu ispita delăsării duhovniceşti.