Delegarea gândirii

Vremurile în care omul putea petrece timp gândindu-se pe îndelete își trăiesc asfințitul. Așa cum multe dintre ­ exterioare au fost înlocuite de procese tehnologice, menite să asigure o eficientizare și, în același timp, o certă degrevare a omului de efortul depus pentru a le împlini, tot astfel am ajuns astăzi la ceea ce am putea numi „delegarea” propriei gândiri în fața inteligenței artificiale.

În secolele trecute, omul nu dispunea de cantitatea enormă de informație care trebuie procesată astăzi pentru a-și forma o opinie în legătură cu un subiect, nici de multitudinea de teme și evenimente care îl împresoară din toate direcțiile. Rațiunea umană devine mult mai eficientă și mai activă pe măsură ce poate diseca atent câteva subiecte și își poate însuși lecțiile necesare din observarea, decantarea și experimentarea acestora. În prezent, mintea omului se află sub un asediu constant din partea mediului informațional și își pierde orice putere de pătrundere a adevărului lucrurilor, orice eficiență a discernământului, ajungând la stadiul în care, pentru a face față, are nevoie de un ajutor susținut din partea inteligenței artificiale.

Pe de o parte, ne confruntăm cu o superficialitate nemaiîntâlnită a gândirii omenești - prezentă pretutindeni și nicăieri, ea nu mai este nici specializată într-un anumit domeniu, nici capabilă de ceea ce generațiile anterioare numeau depozitarul de „cultură generală”. Pe de altă parte, este clar că rațiunea suferă de o tot mai crasă neputință de manifestare, fiind inhibată la fiecare pas. Când omul este suprasolicitat cognitiv, capacitățile sale intelectuale pot menține ritmul o perioadă de timp, dar nu o pot face pe termen lung și fie ajung să decadă într-o împrăș­tiere mediocră, fie îl fac pe om să ajungă într-o stare de impas total al gândirii. Omul se trezește într-o stare de inabilitate totală a gândirii, având sentimentul că este „gol” pe interior, că nu-și poate aduna mintea pentru nici un efort de cunoaștere. Din păcate, este o stare tot mai des întâlnită în rândul tinerilor...

O tentație foarte mare în situația actuală, în contrapondere cu utilizarea excesivă a noilor descoperiri tehnologice, este să le demonizăm ca atare, fără a înțelege substratul lor pozitiv și semnificativ pentru viața omului. Nici inte­ligența artificială, nici rețelele de socializare, nici telefoanele moderne cu toate aplicațiile lor nu sunt lucruri rele în sine. Însă acestea pot deveni utile sau, din contră, vătămătoare, în funcție de utilizarea lor și felul în care ne raportăm la ele. Pericolul cel mai mare constă în înlocuirea unor elemente ale realității în care trăim și ale ființei care suntem în activități reflectate strict prin intermediul tehnologiei. Rețelele de socializare nu pot înlocui socializarea directă, dialogul și comuniunea dintre oameni. Inteligența artificială nu poate și nu trebuie să înlocuiască gândirea omenească. Ecranul telefonului sau al altor device-uri nu poate deveni noua noastră realitate. Dacă lucrurile vor merge în această direcție, atunci omul va ajunge la situația ingrată în care va transforma noile realizări tehnologice și în special inteligența artificială în idoli în fața cărora se va închina din toată inima - cugetul, sufletul și simțirea sa.

Spre deosebire de toate celelalte descoperiri recente, inteligența artificială prezintă această tentație nemaiîntâlnită până acum: cea a unei gândiri mai eficiente, mai evoluate pe anumite segmente și mai extinse decât a omului. Dacă vom ști să ne folosim corespunzător de aceasta, atunci vom pune bazele unei cunoașteri eficiente și atent calibrate, în care inteligența artificială are scopul de a-l ajuta pe om, de a-l seconda în ceea ce are de împlinit. Însă, dacă nu vom ști să o utilizăm cu discernământ și responsabilitate, vom sfârși prin a-i delega toată puterea gândirii noastre. Am constatat cu tristețe că un număr tot mai mare de oameni au ajuns să întrebe inteligența artificială absolut orice, înainte de a mai petrece măcar câteva minute pentru a se gândi cu luciditate la o soluție sau pentru a analiza evenimentul pe care doresc să îl cunoască în detaliu. În felul acesta, ne clădim ceea ce psihologic putem numi „gândire automată”.

Știm că omul poate gândi în două feluri: palierul raționării lente, dar foarte eficiente și detaliate a situațiilor, și cel al unui mod de gândire „în rafală”, în care gândurile se succed fără ca mintea să le mai analizeze în vreun fel. Acest al doilea mod de gândire a devenit foarte specific în zilele noastre, cu toate că, în veacurile trecute, era prezent numai - atenție! - în situațiile de criză, de supraviețuire imediată sau în cele în care omul era doborât de noianul de gânduri al grijilor și al ispitelor vrăjmașului. Când devine tributar acestui mod de gândire, omul trăiește cu impresia că următorul mesaj de pe telefon, fie că este o simplă ofertă de cumpărături, fie că este doar un e-mail fără un conținut important, este de o semnificație capitală pentru viața lui. Trăim de parcă supraviețuirea noastră ar depinde de toate aceste aspecte mărunte și, în aceste situații, gândirea devine prizoniera unei alergări interioare către nicăieri și își pierde valoarea sa de raționare lentă, în profunzime, a realităților care contează!

Câtă vreme inteligența artificială va sluji la edificarea acestei gândiri lucide, lente, eficiente, îndreptate spre slujirea de Dumnezeu și de aproapele, ne vom putea folosi de ea în mod corespunzător. Însă, de îndată ce vom abandona propria rațiune noianului de gânduri care ne împresoară și vom fugi pentru sfat și consolare în fața inteligenței artificiale, vom abdica de la statutul nostru de „trestie gânditoare”, așa cum numea ființa omenească genialul Blaise Pascal, și vom deveni simple trestii în bătaia vântului.

Nu în fața inteligenței artificiale, ci înaintea lui Dumnezeu suntem datori să ne descoperim toate gândurile și să cerem să fie sfințită gândirea noastră și eliberată de ispitele care o împresoară...