Denia din Sfânta și Marea Marți, la Catedrala Patriarhală
În fiecare seară din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, potrivit rânduielii, în toate bisericile ortodoxe se săvârşesc slujbele speciale numite denii, care reamintesc şi actualizează liturgic episoadele dramatice și pline de suferință prin care a trecut Mântuitorul Iisus Hristos în ultimele zile ale vieții Sale pământești.
La Catedrala Patriarhală din București, Denia din Sfânta și Marea Marți a fost săvârșită luni seara, 13 aprilie 2020, de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai catedralei. Așa cum este tradiția, la deniile săvârșite în primele patru zile ale săptămânii, împreună cu soborul catedralei, slujesc și preoți profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, care rostesc un cuvânt de învățătură.
La finalul Deniei ce a cuprins slujba Utreniei zilei de marți, părintele prof. dr. Constantin Pătuleanu a vorbit despre sensul existenței noastre. „Este învierea sensul existenței noastre? Dacă da, înseamnă că ne înscriem pe o traiectorie ascendentă a destinului omului. Însă, dacă moartea este finalul vieții, neființa și neantul, atunci ne înscriem pe o traiectorie defetistă și coborâtoare întru adâncurile neființei. Totuși, mântuirea este o pledoarie pentru viața eternă împotriva morții eterne. (...) Pentru creștini, omul ideal se află dincolo de natură și de materie. Depășirea naturii umane este misterul creștin al vieții, dar nu aici pe pământ, ci dincolo, în Împărăția lui Dumnezeu. Pentru Clement Alexandrinul, renașterea omului la viața cea nouă se realizează prin Botez. Prin lumina mântuirii, omul pătrunde în cea mai autentică cunoaștere a lui Dumnezeu, ca fiu duhovnicesc”, a spus părintele profesor Constantin Pătuleanu.
În Sfânta și Marea Marți, textele liturgice au pomenit Pilda celor zece fecioare, ca model de pregătire duhovnicească, iar marți seara, la slujba Deniei din Sfânta și Marea Miercuri, se va face pomenirea femeii păcătoase, care a uns cu mir pe Domnul.
Răspunsurile liturgice la strană au fost oferite de membri ai Grupului psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale.
Duminică seara, 12 aprilie 2020, în cadrul Deniei din Sfânta și Marea Luni, cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele prof. dr. Ștefan Buchiu, vicar eparhial onorific al Arhiepiscopiei Bucureștilor.