„Deodată cu iertarea păcatelor, Hristos dăruieşte omului libertatea de a se mişca”
În Duminica a 2-a din Postul Mare, a Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învăţătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reşedinţei Patriarhale, în care a făcut referire atât la Evanghelia duminicii, a Vindecării slăbănogului din Capernaum (Marcu 2, 1-12), cât şi la Evanghelia Sfântului Grigorie Palama, Iisus - Păstorul cel Bun (Ioan 10, 9-16). Părintele Patriarh Daniel a subliniat faptul că vindecarea săvârşită de Mântuitorul Iisus Hristos, a omului paralizat din Capernaum, ne arată în esenţă că „iertarea păcatelor este începutul vindecării de boli”.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a precizat că din Evanghelia vindecării slăbănogului din Capernaum, în care se vede milostivirea lui Dumnezeu pentru oamenii bolnavi sau suferinzi, se desprind patru învăţături deosebite: „În primul rând, învăţăm că, deşi nu totdeauna, totuşi, uneori, boala este o consecinţă a păcatului. În al doilea rând, învăţăm că pentru iertarea unui păcătos şi pentru vindecarea unui bolnav contează foarte mult credinţa celor milostivi, care-l aduc pe omul bolnav la Hristos. În al treilea rând, învăţăm din Evanghelia de astăzi că Mântuitorul Iisus Hristos este Duhovnicul şi Doctorul desăvârşit. În al patrulea rând, Evanghelia de astăzi ne îndeamnă la fapte bune şi mai ales să-i ajutăm pe oameni să primească iertare de păcate şi vindecare de boli pentru a se bucura de mântuirea care vine de la Domnul nostru Iisus Hristos”.
Preafericirea Sa a arătat că mai întâi Mântuitorul vindecă sufletul omului de boala păcatelor şi după aceea trupul de paralizie: „Domnul Iisus Hristos înţelege că între boala acestui om şi păcatele săvârşite de el este o legătură. Însă El nu spune ce păcate a săvârşit acest om, când, cum şi în ce împrejurări. El nu divulgă viaţa secretă, tainică a omului bolnav, pentru că nu doreşte să-i diminueze demnitatea în faţa comunităţii, ci apreciază faptul că acest om păcătos şi bolnav este adus la El spre vindecare. Iisus nu judecă pe nimeni înainte de a-l ajuta, mai ales când omul se pocăieşte şi vine la Hristos ca să primească iertare şi vindecare (...). Deodată cu iertarea păcatelor, Hristos dăruieşte omului libertatea de a se mişca, libertatea de a fi reintegrat în comunitate, libertatea de a fi om printre oameni”. Patriarhul României a explicat apoi că Mântuitorul Iisus Hristos l-a numit pe slăbănogul din Capernaum fiu, întrucât El a citit tainic în sufletul celui bolnav şi a mărturisit public faptul că acela are multă credinţă: „Mântuitorul transformă un om rob al păcatului în fiu al iubirii dumnezeieşti (...). Pentru că a venit la Iisus cu credinţă şi cu smerenie ca să primească vindecare, slăbănogul a primit, deodată cu iertarea păcatelor, şi harul înfierii”.
În continuare, Părintele Patriarh Daniel a subliniat că cei patru oameni anonimi care l-au adus pe slăbănog la Iisus reprezintă Biserica slujitoare şi rugătoare: „Aceşti patru oameni reprezintă iubirea milostivă în acţiune (...). Ei pot fi astăzi înţeleşi ca toţi cei care au grijă de bolnavi la casele lor sau în spitale: membri ai familiei, vecini, prieteni, cunoscuţi, medici, asistenţi medicali, precum şi toţi cei care-l ajută pe cel bolnav să vină la Hristos, adică duhovnicii care spovedesc”. Totodată, Preafericirea Sa a afirmat că este o faptă de milostenie atunci când invităm, îndemnăm, dar nu forţăm pe cineva să vină să se spovedească, adică să-şi mărturisească păcatele şi să primească iertare şi vindecare de la Hristos.
În partea a doua a predicii, Întâistătătorul Bisericii noastre a vorbit despre teologia înaltă a Sfântului Ierarh Grigorie Palama: „Sfântul Grigorie Palama a trăit între anii 1296 şi 1359. A fost un mare învăţat, iar în anul 1347 a devenit Arhiepiscopul Tesalonicului. A avut o cultură teologică foarte bogată şi foarte temeinică, însă, mai presus de toate, a avut o viaţă sfântă, a fost un om al rugăciunii, un om al nevoinţelor. El i-a apărat pe călugării isihaşti care aveau experienţa rugăciunii neîncetate şi care au fost învredniciţi prin harul lui Dumnezeu să vadă încă din viaţa aceasta pământească slava Împărăţiei cerurilor, adică lumina necreată, neapusă pe care au văzut-o Sfinţii Apostoli Petru, Iacov şi Ioan pe Muntele Tabor, când Iisus S-a schimbat la Faţă, cu câteva zile înainte de răstignirea Sa. Acea lumină taborică necreată este harul Preasfintei Treimi Care luminează viaţa creştinului (...). Ea nu este o lumină din lumea aceasta, nu este o lumină creată, ci este necreată, mai presus de înţelegere, dar este slava Împărăţiei Preasfintei Treimi”.
„Teologia luminii necreate, a slavei Taborului, este o teologie a experienţei”
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a explicat de ce a doua duminică din Postul Sfintelor Paşti a fost dedicată, de către Biserică, Sfântului Ierarh Grigorie Palama: „Pentru a sublinia că dreapta credinţă, prăznuită în prima duminică din Postul Mare, deschide cerurile. Prin dreapta credinţă ne învrednicim a primi slava şi bucuria Împărăţiei cerurilor. Cu alte cuvinte, dreapta credinţă nu este una teoretică, ci este o relaţie cu Dumnezeu Cel viu, Cel plin de iubire şi plin de slavă, Cel smerit şi slăvit, Cel care ne pregăteşte loc în Împărăţia cerurilor. Schimbarea la Faţă a Domnului a avut loc cu puţin timp înainte de răstignirea Sa pe Cruce. Acum însă, Duminica a doua din Postul Mare, a Sfântului Grigorie Palama, care este teologul luminii Schimbării la Faţă a Domnului, are loc cu o săptămână înainte de Duminica Sfintei Cruci. Astfel, ni se arată că Mântuitorul Iisus Hristos, când S-a schimbat la Faţă, a vrut să arate Ucenicilor ca, atunci când Îl vor vedea pe Cruce desfigurat de suferinţă, să se întărească în credinţă, pentru că El este Domnul slavei Cel transfigurat întru slavă pe Muntele Taborului. Este o tainică legătură între Cruce şi Înviere, între slava Împărăţiei cerurilor şi experienţa sfinţilor care pregustă această slavă pe baza dreptei credinţe, dar şi pe baza dreptei vieţuiri”.
La final, Părintele Patriarh Daniel a precizat că Sfântul Grigorie Palama a arătat că teologia luminii necreate, a slavei Taborului, este o teologie a experienţei, nu a speculaţiei filosofice.