În data de 30 iulie 2026 se împlinesc 40 de zile de la mutarea la Domnul a vrednicului de pomenire arhiereu Emilian Crișanul. Biroul de presă al Arhiepiscopiei Aradului anunță că în această zi de joi, la
Vizită pastorală la Parohia Ciarda Roșie din Timișoara
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a efectuat duminică, 17 mai, o vizită pastorală la Parohia Ciarda Roșie din Timișoara, Protopopiatul Timișoara II. Chiriarhul a fost întâmpinat în fața bisericii parohiale de părintele paroh dr. Adrian Carebia și părintele profesor Cristian Miloș. În continuare, ierarhul a rostit o rugăciune la mormântul ctitorului Constantin Popaluca, aflat în curtea bisericii. În continuare soborul de clerici a săvârșit Sfânta Liturghie la care a participat Înaltpreasfinția Sa, răspunsurile liturgice fiind date de către cântăreții parohiei.
La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a rostit un cuvânt în care a explicat textul din Evanghelia după Ioan, arătând cele două vindecări pe care le-a oferit Hristos Domnul orbului din naștere: una trupească și una sufletească. Totodată, ierarhul a apreciat lucrările de pictură din Sfântul Altar și a îndemnat preoții și credincioșii să contribuie pe mai departe la realizarea completă a picturii lăcașului de cult.
Părintele paroh dr. Adrian Carebia a mulțumit Mitropolitului Banatului pentru prezență, pentru purtarea de grijă, pentru binecuvântare și pentru cuvânt.
Biserica Parohiei Ciarda Roșie a fost construită în ultimii 10 ani prin efortul ctitorului și al credincioșilor parohiei, în prezent aflându-se la momentul pictării sfântului lăcaș. Biserica are hramurile: „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia”.



.jpg)
