Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Biserica Ortodoxă a Georgiei are un nou Întâistătător

Biserica Ortodoxă a Georgiei are un nou Întâistătător

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Diac. Eduard Murariu - 11 Mai 2026

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Georgiei l‑a ales luni, 11 mai, pe Mitropolitul Shio de Senaki și Chkorotsku (Mujiri) în demnitatea de Patriarh‑catolicos al Întregii Georgii.

Procesul de alegere a început în Catedrala „Sfânta Treime” din Tbilisi cu un moment de rugăciune și săvârșirea unui Trisaghion pentru Preafericitul Ilia al II‑lea al Georgiei, trecut la Domnul în data de 17 martie 2026.

Exprimarea votului pentru noul Întâistătător a avut loc în cadru deschis, iar numărătoarea voturilor s-a desfășurat cu ușile închise. În urma scrutinului, Mitropolitul Shio a fost ales prin votul majorității ierarhilor Sfântului Sinod, primind 22 de voturi din cele 39 exprimate.

Născut la 1 februarie 1969 în Tbilisi, Mitropolitul Shio Mujiri a urmat studiile Seminarului Teologic din Batumi, ale Academiei Teologice din Moscova și ale Universității Ortodoxe „Sfântul Tihon” din același oraș. A primit tunderea în monahism în anul 1993, trei ani mai târziu fiind hirotonit întru preot. În anul 2003 a fost chemat la treapta arhieriei, fiind hirotonit Episcop de Senaki și Chkorotsku, iar la 2 august 2010 a fost ridicat la rangul de mitropolit.