În Amfiteatrul „Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman” al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc miercuri, 27 mai, lansarea cărții „Dobândirea Sfântului Duh în Sfânta
Revedere la 5 decenii de la absolvirea Seminarului Teologic Ortodox din Bucureşti
La împlinirea a 50 de ani de la absolvirea Seminarului Teologic Ortodox din București, membrii promoţiei 1976 s‑au reunit joi, 28 mai, la Mănăstirea Radu Vodă din Capitală. Momentul festiv a fost marcat prin oficierea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, înconjurat de un numeros sobor de clerici, colegi de generație.
Aşa cum este tradiţia la astfel de momente, întâlnirea foştilor elevi seminarişti din perioada 1971‑1976 a avut ca moment principal Sfânta Liturghie săvârşită de către Preasfințitul Părinte Episcop Galaction, absolvent al acestei generaţii, împreună cu un sobor de clerici, foşti colegi din anii de seminar. Ceilalţi foşti absolvenţi au participat la Sfânta Liturghie de la strana bisericii Mănăstirii Radu Vodă. La finalul slujbei, a fost săvârșită și rânduiala Parastasului pentru foști profesori şi colegi trecuţi la Domnul de‑a lungul anilor.
Preasfinția Sa a vorbit despre emoțiile și bucuria prilejuite de această întâlnire aniversară, evocând momentele deosebite trăite alături de foștii colegi de seminar. „Este o bucurie deosebită, iar simpla rostire a acestei cifre de 50 de ani trezește în sufletele noastre emoții profunde. O jumătate de veac a trecut de când am încheiat studiile seminariale, iar cei mai mulți dintre colegi au început aproape imediat lucrarea pastoral‑misionară în parohiile încredințate lor spre păstorire. Nu putem avea decât recunoștință și mulțumire față de Dumnezeu, dar și față de profesorii noștri care ne‑au călăuzit în cunoașterea tainelor teologiei și ne‑au format în spiritul responsabilității slujirii Bisericii. A fost un moment cu adevărat emoționant. Cu o parte dintre colegi ne‑am mai întâlnit de‑a lungul anilor, însă astăzi au fost prezenți foarte mulți dintre cei care au făcut parte din această promoție, fapt care a oferit întâlnirii o încărcătură aparte. […] Dăm slavă lui Dumnezeu, mulțumim Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, precum și părintelui arhimandrit Nectarie Şofelea, stareţul Mănăstirii Radu Vodă, pentru primirea călduroasă și pentru posibilitatea de a săvârși rugăciunea de mulțumire în biserica mănăstirii. De asemenea, le mulțumim tuturor colegilor care au răspuns invitației de a ne revedea după 50 de ani de când pașii noștri au trecut pragul seminarului teologic spre ogorul slujirii Bisericii”, a spus Episcopul Alexandriei şi Teleormanului.
De asemenea, părintele prof. univ. dr. Vasile Gordon, fost cadru didactic al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, actualmente îndrumător de doctorat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj‑Napoca, a evocat câteva dintre personalitățile profesorilor care i‑au format pe absolvenţii promoţiei 1976.
„Am fost prima serie de seminariști care au început anul 1 la Mănăstirea Radu Vodă, în toamna anului 1971. Până atunci, Seminarul Teologic Ortodox funcționa în aceeași clădire cu Facultatea de Teologie Ortodoxă de pe strada Sfânta Ecaterina nr. 2. Am avut profesori cu înaltă pregătire științifică, dar și cu ținută duhovnicească exemplară, dintre care voi pomeni câțiva care ne‑au marcat pozitiv, în ambele sensuri: părintele Mihai Plătică, diriginte, un om răbdător, de o bunătate rară; părintele Ion Constantinescu, erudit și conștiincios; Chiril Popescu, profesor renumit de muzică psaltică, care, deși în vârstă de peste 70 de ani, venea mai în toate diminețile de la ora 6:00 la Sfânta Liturghie, ca să urmărească practica de la strană; părintele Anatolie Zarea, unul dintre duhovnicii la care se spovedeau cei mai mulți dintre noi. Dintre profesori, am avut patru foști deținuți politici, eliberați în 1964 și recuperați de Patriarhul Justinian: prof. Gheorghe Mușu, un savant, căruia eu îi port recunoștință specială pentru faptul că mi‑a cultivat pasiunea pentru greacă și latină, două «probe de foc» la admiterea la doctorat din vremea aceea; părintele Sebastian Chilea, doctor în filozofie, pe cât de erudit, pe atât de duhovnicesc; părintele Gheorghe Calciu, arhicunoscut pentru opoziția publică față de comunism și de aceea a fost închis din nou în anul 1985; părintele Nicolae Bordașiu, aparent aspru, în realitate părinte cu suflet cald. Am fost o clasă cu număr mare de elevi, 60 de absolvenți în anul V, iar acum pot spune că majoritatea s‑au remarcat printr‑o pastoraţie frumoasă: unii dintre ei au construit biserici noi, alții le‑au restaurat integral pe cele existente. Dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate!”, a mărturisit părintele profesor Vasile Gordon.
Evenimentul a continuat în sala centrală a Seminarului Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din București, unde Preasfințitul Părinte Galaction a strigat catalogul promoției, iar cei prezenți au rememorat, cu emoție și nostalgie, clipele de neuitat trăite în anii de seminar.



.jpg)
