La propunerea părintelui profesor dr. Bogdan Tătaru‑Cazaban, Parohia „Sfântul Nicolae” din municipiul Câmpina, Protoieria Câmpina, județul Prahova, este gazda unui eveniment de seamă. Acesta constă în
Târnosirea bisericii din filia Orăști, Parohia Poșaga de Sus, Alba
În Duminica a 6-a după Paşti (Vindecarea orbului din naștere), Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent în filia Orăști, Parohia Poșaga de Sus, Protopopiatul Câmpeni, unde a săvârşit slujba de târnosire a Bisericii „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul”. Ierarhul a oficiat, apoi, Dumnezeiasca Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură, în prezența a numeroși credincioși.
„În Sfânta Scriptură citim că, la începutul creației, Dumnezeu-Tatăl a zis să fie lumină. Iar în urmă cu două mii de ani Dumnezeu-Fiul a spus că El este «Lumina lumii» și că cine-L urmează va avea lumina vieții. Mântuitorul nostru, Soarele dreptății, ne poate lumina pe toți, precum afirmă Sfântul român Ioan Iacob Hozevitul: «Viața cea nemuritoare/ Dobândim noi, cei de jos./ Și ne facem fiii slavei,/ Prin lumina lui Hristos». Domnul nostru ne oferă lumina Sa în lăcașul bisericesc, unde se vestește Evanghelia, se celebrează Euharistia și se revarsă, în torente, energiile luminoase ale harului divin”, a spus ierarhul.
La finalul Sfintei Liturghii, pr. paroh Cosmin Bădău a fost hirotesit întru sachelar, iar binefăcătorii care au contribuit la reabilitarea și înfrumusețarea lăcaşului de cult au primit diplome de aleasă cinstire din partea ierarhului.



.jpg)
