În Duminica a 6‑a după Paşti (Vindecarea orbului din naștere), Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent în filia Orăști, Parohia Poșaga de Sus, Protopopiatul Câmpeni,
În Duminica a 6‑a după Paşti (Vindecarea orbului din naștere), Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent în filia Orăști, Parohia Poșaga de Sus, Protopopiatul Câmpeni,
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit, joi, 14 mai, slujba punerii pietrei de temelie a Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” ce se va zidi în Parohia Târgu Mureș IX, în
În Duminica a 5-a după Paști, numită „a Samarinencei”, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârșit slujba de târnosire a Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Ercea, comuna Băla, județul Mureș. În continuare, ierarhul a oficiat Dumnezeiasca Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură, în prezența a numeroși credincioși dreptslăvitori din localitate și împrejurimi.
Simpozionul Internațional de Știință, Teologie și Artă (ISSTA), ediția a XXV-a, a avut loc în perioada 3-5 mai. Lucrările manifestării au fost deschise luni, 4 mai, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, prin slujba de Te Deum, moment urmat de salutul oficialităților și de sesiunea plenară de comunicări științifice.
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent, marţi, 28 aprilie, la Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia, unde a participat la slujba de Te Deum săvârşită cu prilejul deschiderii oficiale a convocării anuale a preoților militari din cadrul Statului Major al Forțelor Aeriene Române, derulată la Alba Iulia în perioada 27-30 aprilie.
La sărbătoarea Sfinților Ierarhi Ilie Iorest, Simion Ștefan și Sava Brancovici, Mitropoliții Transilvaniei, 24 aprilie, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” din Alba Iulia, în Biserica „Sfântul Simion Ștefan” și „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din incinta campusului școlar, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei. În cadrul slujbei, arhidiaconul Emanuel Bercea a fost hirotonit preot pentru Parohia Viișoara, Protopopiatul Sighișoara. Ierarhul a rostit un cuvânt de învăţătură despre Sfântul Simion Ştefan şi importanţa lui pentru credinţa românilor transilvăneni. Cu prilejul hramului, s-au sărbătorit 35 de ani de la înființarea Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” din Alba Iulia. În Duminica Mironosițelor, Părintele Arhiepiscop Irineu a liturghisit la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina” de la Mănăstirea „Hristos Pantocrator” din Alba Iulia și a rostit un cuvânt de învățătură, cu prilejul primei întruniri a Grupului de preotese „Sfânta Filotimia” din Arhiepiscopia Alba Iuliei.
În Duminica a 2-a după Paști, numită „a Sfântului Apostol Toma”, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent în Parohia Țigmandru, Protopopiatul Sighișoara, unde a săvârșit slujba de sfințire a bisericii parohiale cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, după care a celebrat Dumnezeiasca Liturghie. În continuare, ierarhul a săvârşit slujba de binecuvântare a capelei mortuare din vecinătatea lăcașului de închinare, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.
La praznicul Învierii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârșit slujba Utreniei Sfintei Învieri, apoi a liturghisit în Catedrala Arhiepiscopală.
Adunarea Generală a Asociației Filantropia Ortodoxă (AFO) Alba Iulia a avut loc marţi, 17 martie, la căminul bisericesc „Peregrinus” din Alba Iulia, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, președintele de onoare al organizației. Au participat pr. Nicolae Ignat, consilier social-misionar al Arhiepiscopiei Alba Iuliei și președinte al Asociației Filantropia Ortodoxă, Daniela Truța, directoarea executivă a AFO Alba Iulia, membrii AFO, președinții filialelor active din județele Alba și Mureș și reprezentanți ai instituțiilor publice regionale, județene și locale. Au fost prezentate rapoartele pentru anul 2025 şi a avut loc alegerea organelor de conducere, iar participanţii au subliniat aspecte generale și particulare cu privire la activitatea social-filantropică desfășurată în anul 2025 şi au fost reliefate planurile de acțiune pentru anul în curs.
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfânta Cruce” de la Aiud, în Duminica a treia din Postul Mare, numită „a Sfintei Cruci”. Adresându-se numeroșilor credincioși prezenți, ierarhul a spus: „Astăzi, ne reamintim cu venerație de toți românii care au suferit cumplit în temnița comunistă de la Aiud. Ei au avut în inimă cuvintele Mântuitorului: «Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, că sufletul nu pot să-l ucidă». Prin credință în Dumnezeu și iubire de țară, deținuții de la Aiud au transformat iadul carceral în urcuș duhovnicesc. Ei reprezintă pentru noi o pildă vie de purtare a crucii cu o răbdare admirabilă!”.
Astăzi, 12 martie 2026, la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Râmeț, județul Alba, a avut loc ceremonia de deshumare a moaștelor Sfintei Cuvioase Filotimia de la Râmeț, mama Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Alba Iuliei. Slujba a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, la mormântul venerabilei monahii trecute în veșnicie în urmă cu aproape 37 de ani.
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina” de la Mănăstirea „Hristos Pantocrator” din Alba Iulia, informează Biroul de presă al eparhiei. În cadrul slujbei, tânărul Horațiu Morar, bibliotecar la Biblioteca Arhiepiscopiei Alba Iuliei, a fost hirotonit diacon pe seama Catedralei Arhiepiscopale.
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent miercuri, 18 februarie, în mijlocul obștii Mănăstirii „Sfântul Ierarh Spiridon” de la Ponor, judeţul Alba. Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, ierarhul a efectuat o vizită pastorală la acest așezământ monahal din Țara Moților, adresând monahiilor cuvinte folositoare de suflet și sfaturi duhovnicești.
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit sâmbătă, 14 februarie, slujba de binecuvântare a sediului Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Unirea” al județului Alba. Ierarhul a participat şi la momentul dezvelirii plăcii de onoare a unității, dedicate foștilor comandanți, apoi a săvârșit slujba de binecuvântare a unei troițe din incinta ISU Alba. Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, ierarhul i-a oferit Ordinul „Credință și Unire” colonelului Ovidiu Nicolae Costea, inspector-șef al ISU „Unirea” al județului Alba, pentru slujirea rodnică și folositoare a Bisericii lui Hristos. La rândul său, inspectorul-şef i-a oferit ierarhului o diplomă de excelență.
În sala de conferințe „Capernaum” a Căminului bisericesc „Peregrinus” din Alba Iulia, au avut loc, în data de 12 februarie, ședința anuală a membrilor Casei de Ajutor Reciproc (CAR) și ședința de lucru cu părinții protopopi din Arhiepiscopia Alba Iuliei, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei. Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, la ședința membrilor CAR au fost prezentate rapoartele cenzorilor și darea de seamă contabilă aferentă anului trecut.
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a efectuat miercuri, 11 februarie, o vizită pastorală la Mănăstirea Dumbrava, judeţul Alba. Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, ierarhul s‑a
Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a efectuat o vizită pastorală la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ştefan” din Alba Iulia, marţi, 10 februarie. Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, ierarhul, însoțit de pr. profesor drd. Ioan Nistor, directorul unității de învățământ, s-a întâlnit cu elevii clasei a IX-a, secția Teologie pastorală, prilej cu care le-a adresat sfaturi folositoare de suflet.
În Duminica a 34-a după Pogorârea Sfântului Duh, 8 februarie, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Paraclisul „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”, situat la etajul Casei „Sfântul Ștefan cel Mare”, din apropierea Mănăstirii „Hristos Pantocrator” din Alba Iulia. Lăcașul de cult a fost sfințit la 15 noiembrie 2018.
Ședința anuală a Consiliului și a Adunării eparhiale din cadrul Arhiepiscopiei Alba Iuliei a avut loc la 27 ianuarie, în Sala de conferințe a Căminului bisericesc „Peregrinus” din oraşul Marii Uniri. În cadrul ședinței Consiliului eparhial, membrii organismului, clerici și mireni, au discutat despre principalele activități desfășurate în anul 2025, şedinţa fiind urmată de întrunirea membrilor Adunării eparhiale pe comisii de specialitate.
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a slujit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia, duminică, 25 ianuarie. În cadrul slujbei, diaconul Nicolae Biro a fost hirotonit preot. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Sfânta Treime” a catedralei, dirijată de Antonio Rotar.
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Sfânta Liturghie, marţi, 20 ianuarie, în Biserica „Sfântul Simion Ștefan” și „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din incinta Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” din municipiul Alba Iulia.


