După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Liturghie arhierească la hramul Mănăstirii „Sfânta Cruce” de la Aiud
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfânta Cruce” de la Aiud, în Duminica a treia din Postul Mare, numită „a Sfintei Cruci”. Adresându-se numeroșilor credincioși prezenți, ierarhul a spus: „Astăzi, ne reamintim cu venerație de toți românii care au suferit cumplit în temnița comunistă de la Aiud. Ei au avut în inimă cuvintele Mântuitorului: «Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, că sufletul nu pot să-l ucidă». Prin credință în Dumnezeu și iubire de țară, deținuții de la Aiud au transformat iadul carceral în urcuș duhovnicesc. Ei reprezintă pentru noi o pildă vie de purtare a crucii cu o răbdare admirabilă!”.
Dumnezeiasca Liturghie a marcat încheierea celei de-a XII-a ediții a Simpozionului Național de Martirologie. Manifestarea s-a desfășurat în perioada 13-14 martie, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia și la Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Aiud. Bazele simpozionului au fost puse tocmai la Mănăstirea „Sfânta Cruce” din municipiul Aiud, în urmă cu mai bine de un deceniu, cu ocazia organizării unui eveniment comemorativ dedicat mărturisitorilor din temnițele comuniste. Obștea monahală de aici se află sub oblăduirea arhim. Gavriil Vărvăruc, exarhul mănăstirilor și schiturilor din Eparhia Alba Iuliei.



.jpg)
