În ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent la Mănăstirea Oașa, unde a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie cu prilejul hramului.
În ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent la Mănăstirea Oașa, unde a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie cu prilejul hramului.
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent joi, 24 iulie, la Căminul pentru persoane vârstnice „Sfânta Ana” din orașul Teiuș, unde le-a adresat beneficiarilor sfaturi duhovnicești, iar la final le-a oferit numeroase daruri, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.
La pomenirea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, și cu Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, cu prilejul hramului Mănăstirii Albac, judeţul Alba.
În Duminica a 5-a după Pogorârea Sfântului Duh, 13 iulie, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Hristos Pantocrator” din Alba Iulia, în prezența a numeroși credincioși. Obștea viețuitoarelor se află sub oblăduirea maicii starețe Iuliana Rusu.
La Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia a avut loc joi, 10 iulie, festivitatea de absolvire a studenților promoției 2025. Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent în
Ceremonia proclamării locale a canonizării Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț a avut loc în Duminica a 4-a după Rusalii, 6 iulie, la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Râmeț, în Arhiepiscopia Alba Iuliei. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de un sobor de ierarhi. Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a subliniat că Sfântul Dometie a fost „omul lui Dumnezeu, a fost om cu harisme. Personal am constatat că era văzător cu duhul”, amintindu-şi o întâmplare din anul 1972.
Inaugurarea Grădiniței „Clopoțel” din Alba Iulia a avut loc luni, 1 iunie, când Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit slujba de binecuvântare a ansamblului de clădiri al noii grădinițe edificate de Arhiepiscopia Alba Iuliei, în perioada 2022- 2025.
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent marţi, 27 mai, în Parohia Sebeș VI, unde a săvârșit slujba de binecuvântare a noii biserici parohiale, cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”. Pr. paroh Vasile Frățilă a fost hirotesit întru iconom, iar binefăcătorii au primit din partea ierarhului diplome de aleasă cinstire.
În Duminica a 6-a după Praznicul Învierii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit slujba de sfințire a Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Parohia Vinerea I, Protopopiatul Sebeș. În continuare, ierarhul a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură, în prezența a numeroși credincioși.
În ziua prăznuirii Sfinților Împărați Constantin și Elena, 21 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfinții Împărați Constantin și Elena” de la Afteia, judeţul Alba, cu ocazia hramului acestei vetre monahale.
În Duminica a 5-a după sărbătoarea Sfintelor Paști, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Parohia Logig, Protopopiatul Reghin, unde a săvârşit slujba de resfințire a Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” și „Sfinții Ierarhi Ilie Iorest și Sava Brancovici”. Apoi, ierarhul a celebrat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură.
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit duminică, 11 mai, slujba de târnosire a Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Parohia Obreja, Protopopiatul Blaj. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură.
La Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia s-a desfăşurat, în perioada 5-6 mai, Simpozionul Internațional de Știință, Teologie și Artă (ISSTA) - ediția a XXIV-a, sub genericul „Credo. Confesiune și hagiografie în Biserică”, manifestare care se înscrie în tematica Anului omagial al Centenarului Patriarhiei Române și a Anului comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea.
Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârșit vineri, 25 aprilie, Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Sighișoara, cu prilejul celui de-al doilea hram, „Izvorul Tămăduirii”.
În Duminica a 2-a după Sfintele Paști, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent în Parohia Totoi, Protopopiatul Alba Iulia, unde a săvârşit slujba de târnosire a Bisericii „Sfântul Apostol Andrei”. Ierarhul a celebrat, apoi, Dumnezeiasca Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură.
În Duminica a cincea din Postul Sfintelor Paști, 6 aprilie, a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Sfânta Liturghie în Parohia Bistra Mureșului, Protopopiatul Reghin, județul Mureș, se arată pe reîntregirea.ro.
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură la Biserica „Buna Vestire”, cunoscută sub denumirea de Catedrala mică, din municipiul Târgu Mureș, duminică, 30 martie.
La praznicul Bunei Vestiri, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Buna Vestire” de la Pătrângeni, judeţul Alba și a rostit cuvântul de învățătură, cu ocazia hramului acestui așezământ monahal.
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent la Mănăstirea „Sfânta Cruce” de la Aiud, duminică, 23 martie, cu prilejul hramului. Sfânta Liturghie a marcat încheierea celei de-a XI-a ediții a Simpozionului Național de Martirologie, desfăşurată sub genericul „Comunismul și memoria martirică a Bisericilor”.
La Mănăstirea Râmeț a avut loc astăzi, 18 martie, ceremonia de deshumare a moaștelor Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv. Slujba a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, și de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, la mormântul celui care a fost duhovnic și povățuitor al obștii Mănăstirii Râmeț.
În Duminica Ortodoxiei, prima din Postul Mare, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din vechea cetate a Bălgradului.


