După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Târnosirea Bisericii „Sfânta Treime” din Parohia Deal, Protopopiatul Sebeș
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, împreună cu Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârşit duminică, 5 octombrie, slujba de târnosire a Bisericii „Sfânta Treime” din Parohia Deal, comuna Câlnic, județul Alba, după care a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie.
Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, în cuvântul rostit cu acest prilej, Părintele Arhiepiscop Irineu a spus: „Astăzi am săvârșit slujba de sfințire a bisericii și Dumnezeiasca Liturghie într-un sat nobil în care s-a născut veșnicia, după expresia poetului Lucian Blaga, un sat din care au odrăslit martiri și eroi, ilustrul Episcop Vasile Coman, preoți mulți, călugări, călugărițe, oameni de cultură și creatori de valori etnice nepieritoare. Generații de români delureni au înțeles perfect că «o națiune care nu-și respectă trecutul și obiceiurile creștine și nu cultivă iubirea față de moșie și de strămoșii săi este un popor condamnat la pieire», cum inspirat afirma oarecând marele istoric Nicolae Iorga”.
Cuvântul de învățătură din cadrul Sfintei Liturghii a fost rostit de Părintele Arhiereu-vicar Gherontie Hunedoreanul care a subliniat necesitatea iubirii și iertării vrăjmașilor, în vederea mântuirii, avându-L ca model pe Mântuitorul Hristos, Care S-a rugat chiar pentru cei care Îl răstigneau.
Preotul paroh Vasile Cornea a fost hirotesit iconom stavrofor, iar primarul comunei Câlnic, Tiberiu- Lucian Bodea, Dorin Cernat şi alţi binefăcători au primit distincţii şi diplome din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Irineu.



.jpg)
