Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos se distinge prin rânduieli liturgice cu totul deosebite. La Catedrala Patriarhală din București, programul liturgic va fi următorul: în Duminica Floriilor, 5 aprilie, începând cu ora 7:00, vor fi săvârșite Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Seara, de la ora 17:00, credincioșii sunt așteptați la prima Denie a Săptămânii Mari, cuvântul de învățătură urmând să fie rostit de pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În
Slujire arhierească la Mănăstirea Dumbrava, judeţul Alba
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârșit Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” de la Mănăstirea Dumbrava, judeţul Alba. La momentul rânduit din cadrul slujbei, diaconul Alexandru-Mihai Moldovan a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Petrilaca, Protopopiatul Luduș.
Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, în cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu a spus: „Călătorind pe marea învolburată a vieții pământești, să ne alipim fără șovăire de Iisus Hristos și să-L urmăm cu încredere profundă. El este lumina noastră, tăria noastră, speranța noastră și prietenul nostru credincios, Care ne adresează acest îndemn: «Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!» Domnul nostru nu dezamăgește niciodată și dă întotdeauna mai mult decât a promis. Fericiți sunt cei care Îl urmează, trăind conform Evangheliei Sale”.
Obștea monahală de la Mănăstirea Dumbrava se află sub oblăduirea maicii stareţe stavrofora Mina Cerceş şi sub îndrumarea duhovnicească a arhimandritului Vasile Crişan, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.



.jpg)
