În perioada 9-10 septembrie 2026, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a găzduit, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, cea de-a doua ediție a Simpozionului Național de Studii Canonice, dedicată temei „Instituția familiei în lumina sfintelor canoane, a prevederilor legale și a reglementărilor ecleziale actuale”. La eveniment au participat clerici, cadre didactice universitare, juriști, cercetători și doctoranzi din mai multe centre academice și bisericești din țară.
Praznicul Învierii Domnului, la Catedrala din Alba Iulia
La praznicul Învierii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârșit slujba Utreniei Sfintei Învieri, apoi a liturghisit în Catedrala Arhiepiscopală.
În Duminica Sfintelor Paști, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a săvârşit, pe esplanada special amenajată în fața lăcașului de închinare, slujba Utreniei Sfintei Învieri și a rostit cuvântul de învățătură, în prezența a mii de credincioși. Ulterior, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Sfânta Treime”, condusă de Antonio Rotar, relatează Arhiepiscopia Alba Iuliei.
În cuvântul rostit la finalul slujbei Utreniei Sfintei Învieri, ierarhul a spus: „Important este să trăim în duhul Legii Evangheliei și să ne comportăm ca martori ai Învierii lui Hristos, Care spune: «Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel Ce M-a trimis pe Mine are viață veșnică». În această zi de mare praznic, vă zic: «Bucurați-vă», pentru că Hristos, înviind a treia zi din Mormântul Său, ne-a scos din teama de moarte și absurd. El a luminat farmecul vieții noastre și ne-a deschis orizontul învierii, asigurându-ne eternitatea fericită”.
Luni, 13 aprilie, în a doua zi de Paşti, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a liturghisit şi a rostit cuvântul de învăţătură în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina” de la Mănăstirea „Hristos Pantocrator” din Alba Iulia.



.jpg)
