Departament pentru formarea spiritual-morală a tinerilor, în Episcopia Caransebeşului

Data: 16 Iunie 2008

Urmare a solicitărilor din ce în ce mai numeroase din partea familiilor şi persoanelor ce acuzau probleme sociale grave şi care aşteptau fireasca implicare a Bisericii în rezolvarea situaţiilor de criză în care se află, din anul 1997, în Episcopia Caransebeşului funcţionează Sectorul Social, ca parte componentă a administraţiei eparhiale.

Principalele preocupări ale Departamentului de Asistenţă Socială sunt depistarea şi întrajutorarea persoanelor cu un nivel scăzut de trai, acordându-le acestora ajutoare materiale şi financiare pentru depăşirea situaţiei de criză în care se află. „Beneficiari ai acţiunilor noastre sunt, în special, persoane cu handicap, copii proveniţi din familii numeroase, dezorganizate sau mono-parentale, copii infestaţi cu HIV, persoane vârstnice etc. Activitatea din domeniul social-misionar se desfăşoară, în mod organizat, în Centrul de zi pentru copii «Emanuel» din Caransebeş, unde avem în evidenţă 22 de copii proveniţi din familii aflate în situaţii de risc social“, citim pe site-ul Episcopiei Caransebeşului. Pentru susţinerea proiectelor pe care le derulează, Departamentul Social-Misionar al Episcopiei Caransebeşului a încheiat mai multe protocoale de colaborare cu asociaţii şi fundaţii în domeniul social-filantropic. De asemnea, sectorul organizează, periodic, diferite colecte (constând în bunuri, alimente, bani) pentru întrajutorarea unor comunităţi sau a unor grupuri de beneficiari care au avut de suferit de pe urma calamităţilor naturale sau a unor situaţii provocatoare de pagube, ori pentru susţinerea (cu alimente) centrelor sociale ale eparhiei. Menţionăm că pe lângă Episcopia Caransebeşului, activează Asociaţia non-guvernamentală „Ioan Popasu“, cu caracter social-filantropic, misionar şi cultural. De asemenea, pentru a veni în întâmpinarea problemelor tinerilor, la Caransebeş, în mai 2006, s-a înfiinţat Departamentul pentru Tineret al Episcopiei, care desfăşoară o amplă şi dinamică lucrare cu tinerii din eparhie. Scopul pentru care a fost înfiinţat departamentul vizează atât formarea spiritual-morală a tinerilor, descoperirea semnificaţiilor profunde ale apartenenţei lor la Biserică, a specificităţii şi unicităţii creştinismului românesc, cât şi cunoaşterea valorilor culturale, istorice, artistice - componente esenţiale ale spiritualităţii poporului nostru - şi, în general, a trăsăturilor specifice acestuia, informează episcopia amintită.