Despăgubiri şi pentru cei care au transferat depozitele pentru maşini la BRD

Data: 12 Martie 2008

Persoanele care în perioada 22 decembrie 1989-15 februarie 1992 şi-au transferat la BRD depunerile de la CEC în vederea achiziţionării de autoturisme ar urma să beneficieze de despăgubiri, potrivit unui amendament adoptat, ieri, de Senat. Plenul Senatului a adoptat, cu 53 de voturi pentru, patru împotrivă şi şapte abţineri, proiectul de lege pentru aprobarea OUG 156/2007 pentru modificarea şi completarea Legii 146/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la CEC în vederea achiziţionării de autoturisme Dacia. Deşi iniţial amendamentul referitor la persoanele care au transferat sumele de la CEC la BRD a fost respins în Comisiile juridică şi cea pentru buget, ulterior, plenul Camerei superioare a Legislativului a decis să adopte prevederea propusă de senatorul UMDR Gyorgy Frunda. „De fapt, oamenii şi-au transferat banii de la CEC la BRD, peste cei 70.000-80.000 de lei pe care îi aveau depuşi au adăugat 30.000-40.000 de lei. Banii de atunci sunt în posesia BRD, ei nu au folosit această sumă şi au alt tratament decât cei care şi-au menţinut banii. În această situaţie, după informaţiile mele, sunt între 1.400-2.000 de oameni“, a declarat senatorul UDMR. El a adăugat că cei care şi-au transferat sumele de la CEC la BRD (având în vedere că în acea perioadă BRD era bancă de stat) ar trebui să beneficieze de prevederile acestei legi, respectiv, de egalitate de tratament. Prin proiectul supus dezbaterii s-a stabilit că persoanele fizice care au depus până la 15 februarie 1992 bani la CEC în vederea achiziţionării de autoturisme au dreptul să obţină despăgubiri băneşti dacă depozitele îndeplinesc condiţia soldului iniţial. Valoarea totală a despăgubirilor este de peste 759 de milioane de lei şi reprezintă cumulul despăgubirilor calculate de CEC prin indexarea de la data depunerii şi până la 31 iulie 2007 a sumelor existente în cele 37.462 de depozite constituite, cu indicii preţurilor de consum comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică, din care se deduce dobânda legală bonificată de CEC, pe perioada în care a fost acordată. Despăgubirile vor fi asigurate de Ministerul Economiei şi Finanţelor prin emisiunea de titluri de stat, de valoare nominală egală cu valoarea totală a despăgubirii.